Motivul morbid pentru care Familia Regală poartă întotdeauna haine negre în bagaj

Ultima actualizare:

    Membrii Familiei Regale sunt obligați să aibă haine negre la ei pentru situațiile neprevăzutefoto: Getty
Membrii Familiei Regale sunt obligați să aibă haine negre la ei pentru situațiile neprevăzutefoto: Getty

Hainele membrilor Familiei Regale sunt mereu atent alese, astfel încât să fie adecvate oricărei ocazii, chiar și pentru cele neprevăzute. Atunci când pleacă în deplasare, personalitățile regale au mereu în bagaj și haine negre, în cazul în care una dintre rude mor.

Mereu, aparițiile membrilor Familiei Regale, în special cele ale lui Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, au atras privirile și admirația tuturor și asta pentru că articolele vestimentare, cât și nuanțele de culori ales au fost bine gândite și bine încadrate în peisajul diferitelor evenimente la care participă.

Puțini știu însă că atunci când se află în deplasare, membrii Familiei sunt nevoiți să aibă după ei și haine pentru situațiile neprevăzute. Mai exact, aceștia au mereu în bagaj haine de culoare neagră pentru posibilele evenimente tragice.


    Membrii Familiei Regale își aleg cu grijă hainele pentru evenimentele la care participăfoto: Getty
Membrii Familiei Regale își aleg cu grijă hainele pentru evenimentele la care participăfoto: Getty

Ei se asigură astfel că atunci când se întorc acasă își vor manifesta respectul față momentul sumbru în care se află țara. Această politică este obligatorie pentru toți membrii familiei regale din Marea Britanie care călătoresc în altă țară, potrivit Independent.

În 1952, regina Elizabeta II-a vizita Kenya alături de Prințul Philip, când a aflat că tatăl său, George al VI-lea, a murit. Regina nu a avut o rochie neagră în bagaj, ea fiind obligată să revină în țară în haine „nepotrivite”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net