Miracol la Notre-Dame! Albinele din acoperișul catedralei au supraviețuit incendiului

Ultima actualizare:

    Au supraviețuit albinele de la Notre DameFoto Pixabay.com
Au supraviețuit albinele de la Notre DameFoto Pixabay.com

Aproximativ 200.000 de albine din stupii aflați în acoperișul Catedralei Notre-Dame au supravieţuit incendiului care a devastat clădirea emblematică, luni, în contextul în care pe reţelele de socializare au apărut în ultimele zile numeroase reacţii ale unor internauţi din lumea întreagă care se declarau îngrijoraţi de soarta insectelor.

Îngrijitorul stupilor de albine de la Notre Dame a confirmat faptul că albinele sunt în viață. "Albinele sunt în viaţă. Până în această dimineaţă, până la ora 11:00, nu aveam nicio veste despre ele", a declarat pentru AFP apicultorul Nicolas Geant, potrivit digi24.ro."La început, am crezut că cei trei stupi au ars, nu aveam nicio informaţie. Apoi, am putut să văd pe imagini din satelit că nu era cazul, iar purtătorul de cuvânt al catedralei mi-a confirmat că albinele intrau şi ieşeau din stupi", a adăugat el.Tot el a mai mărturisit că a primit multe mesaje de la oameni din întreagă lume cu privire la stupii de albine de la Notre Dame. "A fost ceva neaşteptat. Am primit mesaje din Europa, desigur, dar şi din Africa de Sud, din Japonia, din Statele Unite şi din America de Sud", a adăugat el.

În cazul unui incendiu, încă de la primele urme de fum, albinele "se îndoapă" cu miere şi îşi protejează regina.

"Această specie (albina europeană) nu îşi abandonează stupul. Ele nu au plămâni, însă CO2-ul le adoarme", a explicat Nicolas Geant, care speră să îşi revadă albinele "săptămâna viitoare".

Fiecare stup produce în medie în fiecare an 25 de kilograme de miere, iar mierea este vândută personalului de la Notre-Dame, care le îngrijeşte începând din 2013.

Catedrala Notre Dame este vizitată anual de 13 milioane de persoane

Construcţia Catedralei Notre Dame din Paris a început în anul 1163, pe locul unui lăcaş de cult dedicat sfântului diacon Ştefan. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfinţit altarul, dar construcţia catedralei a durat din 1163 până în 1345. Construcţia clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe faţada vestică, iar pe la mijlocul secolului al XIV-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele iniţiale şi strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluţii arhitecturale specifice stilului gotic. Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar, pe bună dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă. Catedrala Notre-Dame din Paris este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 30.000 de oameni.

image
image
image
image
image
image
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net