Meghan Markle, cel mai emoţionant interviu: «Prietenii m-au avertizat că relaţia cu Harry îmi va distruge viaţa»

Ultima actualizare:

    Meghan Markle a acordat un inteviu emoţionantfoto: ITV
Meghan Markle a acordat un inteviu emoţionantfoto: ITV

Meghan Markle a vorbit deschis despre greutăţile pe care le-a întâmpinat de când a început relaţia cu Prinţul Harry, dar şi despre cât de vulnerabilă s-a simţit în timpul sarcinii. Ducesa de Sussex a făcut confesiuniile în timpul unui documentar ITV şi a atras simpatia întregii lumi cu onestitatea ei.

Meghan Markle a declarat, în cadrul interviului că ea şi Harry se descurcă cu greu în faţa presiunii nedrepte la care sunt supuşi şi a recunoscut că nu credea că va primi atât de multă atenţie când a devenit membru al familiei regale. Mai mult, ducesa a povestit că a fost avertizată de prietenii ei din Marea Britanie că relaţia cu Harry îi va distruge viaţa. Meghan a recunoscut că face eforturi pentru a fi fericită şi a avea o viaţă plină, pentru că nu e deajuns să încerce să evite presiunea imensă la care e supusă. 

În cadrul interviului, fosta actriţă a mai spus că a încercat să adopte tactica britanică de a-şi ascunde emoţiile, dar crede că, pe termen lung, asta face doar rău, conform dailymail.co.uk. 

"E greu. Când mi-am cunoscut soţul, prietenii mei erau foarte fericiţi pentru că eu eram fericită. Dar amicii din Marea Britanie mi-au spus că, deşi e un tip grozav, tabloidele britanice îmi vor distruge viaţa. Am spus, cu naivitate, că eu nu apar oricum în tabloide. Nu mi-am dat seama", a spus Meghan, iar apoi a completat că a accept faptul că viaţa ei va fi pusă sub lupă, dar că s-au făcut multe comentarii neadevărate. 

"I-am spus lui H - aşa îi spun eu - nu e destul să supravieţuieşti, trebuie să ai şi o viaţă fericită", a completat fosta actriţă, despre care Prinţul Harry a declarat că a fost victima unei campanii de defăimare. 

Cel mai emoţionant moment al inteviului a fost însă cel în care reporterul a întrebat-o pe Meghan dacă i-a fost greu, iar ducesa a schiţat un zâmbet şi, cu ochii plini de emoţie, i-a mulţumit: "Nu mulţi mă întreabă dacă sunt ok. Nu, nu sunt. Orice femeie, mai ales gravidă, e vulnerabilă, aşa că e greu să adaugi şi asta la tot ce s-a întâmplat". 

Harry se luptă ca Meghan să nu sfârşească ca mama lui

Şi Prinţul Harry a vorbit deschis despre tot ce a fost nevoită Meghan să îndure şi a subliniat că vrea să îşi protejeze familia pentru a nu repeta trecutul. "Mama mi-a insuflat anumite valori. Am o familie de protejat şi nu sunt paranoic, vreau doar ca trecutul să nu se repete. Dacă oricine ar şti ce ştiu eu, ar face exact ce fac eu acum. Tot prin ce a trecut şi ce a păţit ea, e încă foarte viu în amintirea mea, aşa că nu vreau să se repete nimic. Nu voi fi atras într-un joc care mi-a ucis mama", a spus Harry, facând referire la accidentul în care mama lui, Prinţesa Diana, a murit, în timp ce era urmărită de paparazzi.

Meghan şi Harry vor să ducă o viaţă cât mai ferită de public

Interviul dat de Meghan şi Harry vine după o perioadă în care cei doi au fost aspru criticaţi pentru dorinţa de a avea o viaţă cât mai privată. Ducii de Sussex au refuzat să facă publice detalii despre botezul fiului lor, Archie, Meghan a insistat să nu fie fotografiată în timpul unui meci de la Wimbledon, iar cei doi au folosit un avion privat pentru a merge în vacanţă.  

Cuplul a dat în judecată Mail On Sunday, după ce ziarul a publicat o scrisoare trimisă de Meghan tatălui ei. Thomas Markle susţine că nu a vrut să dea presei scrisoarea, dar că a fost rănit de faptul că lumea îl crede pe el personajul negativ. Tatăl ducesei şi sora şi fratele vitregi au făcut, de altfel, numeroase declaraţii în presă, de când Meghan şi Harry s-au căsătorit, în care o acuză pe ducesă că a întors spatele familiei de dragul noului soţ. Asta în ciuda faptului că Meghan şi fraţii ei nu mai vorbeau de ani buni, iar tatăl ei a vândut poze presei de scandal. 

image
image
image
image
image
image
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net