Marele Zid Chinezesc, vandalizat în prima zi de la redeschidere! Făptașii vor fi umiliți public

zid.jpg

zid
Marele Zid Chinezesc a fost redeschis publicului, după două luni
Foto Arhivă Click!

Autoritățile chineze au eliminat o parte dintre restricțiile de circulație pe teritoriul Chinei, căci situația generată de pandemia COVID-19 se află sub control, potrivit declarațiilor. Accesul în principalele atracții turistice a fost permis din nou, însă nu toți locuitorii și-au arătat aprecierea în cel mai potrivit mod. Astfel, Marele Zid Chinezesc a fost vandalizat chiar în prima zi de redeschidere spre surprinderea autorităților!

China a declarat că face pași importanți spre câștigarea luptei împotriva coronavirusului și a decis să redeschidă o parte dintre principalele centre de interes. Cu toate acestea, unii dintre oameni nu au știut cum să profite de libertatea redobândită și au acționat într-un mod care i-a înfuriat teribil pe oamenii legii. Marele Zid Chinezesc a fost redeschis și vandalizat în prima zi în care vizitatorii l-au putut aprecia! 

Secţiunea Badaling, cea mai populară a Zidului, a fost redeschisă pe 24 martie, după două luni în care accesul nu a fost permis din cauza epidemiei de Covid-19. Ea se află la 70 de kilometri de Beijing. În aceeaşi zi, un vizitator a fost surprins pe camerele de supraveghere vandalizând monumentul cu o cheie. El a fost prins şi a mărturisit, au spus reprezentanţii sitului.

Vandalii vor suporta pedepse umilitoare

Ca urmare a celor întâmplate, biroul care administrează Marele Zid a implementat, începând cu data de 6 aprilie, o nouă serie de măsuri dure împotriva vandalisului. Au fost impuse sancțiuni aspre pentrui sapte tipuri de vandalismn asupra monumentelor culturale, inclusiv gravare și alte distrugeri provocate în mod intenționat. 

În plus, turiștii care nu respectă regulile și vor fi prinși în fapt vor fi adăugați pe o listă neagră, expusă în mod regulat. Accesul lor va fi interzis în situl Marelui Zid, iar alte muzee din țară vor lua cunoștință de comportamentul lor nepotrivit. Nu este prima dată când China întocmește liste negre pentru a-i pedepsi pe vandali. Parcurile din Beijing sunt protejate de aceeași regulă, care s-a dovedit eficientă. 

 

Citește și

Tratament pentru coronavirus: chinezii spun că anticorpii sunt ”cheia”

Nu mai luaţi pietre, dispare Marele Zid Chinezesc

Loading...

Citește și

  • O veste teribilă! Marele Zid Chinezesc, în porţiunea sa cea mai faimoasă construită sub împăraţii din dinastia Ming, a dispărut pe o treime din lungimea sa.

  • Cercetătorii chinezi au intrat în cursa mondială pentru descoperirea celui mai eficient medicament contra coronavirusului

    În plină pandemie de coronavirus, toți specialiștii și cele mai prestigioase instituții de cercetare sunt într-o cursă contra cronometru pentru găsirea unui medicament care să trateze boala Covid-19, provocată de virusul ucigaș. O echipă de cercetători chinezi spunecă, în tratamentul pentru coronavirus, anticorpii sunt cheia.