La trei ani, are niște pătrățele de invidiat! Face fitness în pampers

Ultima actualizare:
Micuțul Dash are foarte multă energie, pe care și-o consumă prin activități fizice
Micuțul Dash are foarte multă energie, pe care și-o consumă prin activități fizice

Un băiețel în vârstă de numai trei anișori face senzație pe internet. Până și bărbații în toată firea îi invidiază mușchii bine lucrați. Copilașul a devenit vedetă pe o rețea socială, unde părinții publică fotografii cu el în timpul „antrenamentelor”.

Aleargă, sare, se cațără și este plin de energie. Nimic nu îl face mai fericit pe Dash Meagher decât să facă mișcare.Părinții lui au fost uimiți să observe că băiețelul a dezvoltat niște mușchi abdominali foarte bine evidențiați. „Prima oară am observat că Dash avea început de pătrățele acum șase luni, când îi schimbam pampersul”, a declarat Ursula, mama lui, potrivit Daily Mail.

Uite cât de energic e

Chiar dacă este prea tânăr ca să-și dea seama de „talentul” lui, băiețelul pur și simplu adoră să facă exerciții fizice, mai povestește Ursula. „E afară toată ziua, fie soare sau ploaie. Obișnuiam să alerg cu el în cărucior când era bebeluș, iar imediat după ce a făcut doi ani, l-am scos la ceea ce am crezut că va fi un jogging ușor. În cele din urmă, Dash a alergat patru kilometri!”, spune ea.

Micuțul a fost conceput in vitro
Micuțul a fost conceput in vitro

Mai mult, energia celui mic este cu-atât mai surprinzătoare cu cât Dash a fost conceput in vitro. „Dash a fost un bebeluș in vitro și era de așteptat să se nască cu două săptămâni mai devreme și mai mic decât media. În loc să se întâmple asta, s-a născut cu două săptămâni mai târziu, la patru kilograme și continuă să sfideze toate statisticile. A început să meargă la 10 luni și jumătate, se cațără de la început și face constant sărituri prin bucătărie, se cațără pe măsuțele de cafea sau pe dulapurile de la bucătărie – are energia asta constantă!”, exclamă, fericită, mama băiatului.

Dash și Ursula, mama lui
Dash și Ursula, mama lui

Ursula povestește că deși visează ca Dash să ia parte la olimpiade de gimnastică, înțelege că momentan, tot ceea ce contează este ca micuțul să crească sănătos și în formă. „Tot ce pot spera în această etapă este să-l hrănesc bine și să îl încurajez. Cine știe ce va aduce viitorul?”, încheie ea.


    Dash și Ursula, mama luifoto: Arhiva Personală
Dash și Ursula, mama luifoto: Arhiva Personală

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net