Italia: Cazurile de COVID, mai mici cu cu 80% la cinci săptămâni după prima doză de vaccin

Ultima actualizare:

    14% din populaţia Italiei este vaccinată completfoto: AFP
14% din populaţia Italiei este vaccinată completfoto: AFP

Infecţiile cu SARS-CoV-2 la adulţii de toate vârstele au scăzut cu 80% la cinci săptămâni după prima doză cu vaccinul de la Pfizer, Moderna sau AstraZeneca, potrivit unui studiu italian, publicat sâmbătă, informează Reuters.

Primul studiu al unei ţări din Uniunea Europeană despre impactul real al campaniilor de imunizare a fost realizat de Institutul Naţional de Sănătate din Italia (ISS) şi de Ministerul Sănătăţii pe 13,7 milioane de persoane vaccinate la nivel naţional.  

Oamenii de ştiinţă au început analiza datelor din prima zi a campaniei de vaccinare în Italia, pe 27 decembrie 2020 până pe 3 mai 2021. 

Analizele au arătat că riscul de infecţie cu SARS-CoV-2, spitalizarea şi decesul au scăzut progresiv după primele două săptămâni de la vaccinare. 

"La 35 de zile după prima doză, există o reducere cu 80% a infecţiilor, 90% reducere a internărilor şi 95% scădere a deceselor", potrivit ISS, adăugând că acelaşi model a fost observat atât la bărbaţi, cât şi la femei, indiferent de vârstă. 

"Aceste date confirmă eficienţa campaniei de vaccinare şi necesitatea de a realiza o acoperire cât mai mare la nivelul populaţiei, rapid, pentru a pune capăt pandemiei", a declarat Silvio Brusaferro, directorul ISS. 

Dintre cele aproape 14 milioane de persoane incluse în studiul italian, 95% au fost vaccinare cu ambele doze de la Pfizer şi Moderna, în timp ce niciuna dintre cele cărora li s-a administrat AstraZeneca nu primise a doua doză.

Până în prezent, Italia a urmat recomandările producătorilor, oferind a doua doză de ser de la Pfizer la trei săptămâni după prima, a doua doză de la Moderna la patru săptămâni de la prima şi a două injecţie cu serul de la AstraZeneca la 12 săptămâni distanţă de prima. 

Sâmbătă, 8,3 milioane de italieni, adică 14% din populaţie era vaccinată complet, în timp ce 10 milioane au primit prima doză. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Statiunea Moneasa jpg
costel corduneanu jpg
scriitorul jpeg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
italia roma 1024x682 jpg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net