Hillary Clinton, prima reacție în urma înfrângerii: "E dureros și va fi așa mult timp"

Ultima actualizare:

    Hillary Clinton, însoțită pe scenă de Bill Clinton, Chelsea Clinton, senatorul Tim Haine și Anne Holton, soția luiFoto: Getty
Hillary Clinton, însoțită pe scenă de Bill Clinton, Chelsea Clinton, senatorul Tim Haine și Anne Holton, soția luiFoto: Getty

Până acum, Hillary Clinton nu a avut curajul de a-și asuma înfrângerea și de a ieși public pentru a-l felicita pe Donald Trump. A desemnat un purtător de cuvânt pentru a verbaliza clișeele deja cunoscute.

Deși inițial fosta Primă Doamnă a Statelor Unite a anunțat că va ieși cu primele declarații la ora locală a New York-ului 9:30 (16:30-ora României), aceasta și-a amânat cu o oră cuvântarea. Nu s-a ținut nici de această oră și a întârziat mai bine de un ceas.

Hillary Clinton s-a recunoscut învinsă. A fost devansată în mod zdrobitor de magnatul Trump într-un mod în care nimeni nu s-ar fi așteptat, cu 289 la 218 electori.

Democrata a apărut cu zâmbetul pe buze în fața celor care îi scandau numele și le-a mulțumit în repetate rânduri. Vestimentația ei, cât și a familiei sale, care a fost alături de ea pe scenă, a fost sobră, neagră, dar cu accente violet. Această culoare, obținută prin combinarea de roșu și albastru, reprezintă,  întâmplător sau nu culorile Partidului Republican, respectiv Democrat. Acest lucru poate fi interpretat ca un semnal al dorinței de colaborare cu cel care va ocupa fotoliul de președinte al SUA, Donald Trump, sau ca unul de sfidare.

"Vă mulțumesc, dragi prieteni. Vă iubesc pe toți. Aseară l-am felicitat pe Donald Trump și m-am oferit să lucrez cu el. Sper că va fi un președinte de succes. Aceasta nu e rezultatul pe care l-am sperat și îmi pare rau că nu am câștigat aceste alegeri. Sunt mândră și recunoscătoare pentru campania pe care am creat-o împreună. Voi reprezentați toate valorile Americii. Știu că vă simțiți dezamăgiți și așa sunt și eu, la fel ca cei zeci de milioane de americani. Este dureros și va rămâne mult timp așa. Amintiți-vă că aceste alegeri sunt legate de construirea unei Americi cu o inimă mare. Am observat că națiunea noastră e mai dezbinată decât credeam. Donald Trump va fi președintele nostru. Trebuie să-i acordăm o șansă. Democrația are nevoie de ajutorul și implicarea noastră în fiecare zi, nu doar o dată la patru ani. Visul american trebuie să le fie permis femeilor, minorităților, celor din comunitatea LGBT. Responsabilitatea noastră cetățenească este să continuăm să construim o Americă mai bună", a declarat Hillary Clinton în fața celor care au susținut-o în cursa pentru președinția SUA.

Candidata democrată  le-a mulțumit celor care au ajutat-o în campania, familiei care i-a fost alături în ultimul an și jumătate de luptă, dar și lui Michelle și Barack Obama.

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net