Grecia renunţă la obligativitatea purtării măştii în aer liber. Autoritățile elene adoptă noi măsuri de relaxare

Ultima actualizare:

    Grecia pregătește noi măsuri de relaxareSursă foto: Profimedia
Grecia pregătește noi măsuri de relaxareSursă foto: Profimedia

Purtarea măștii în aer liber nu va mai fi obligatorie în Grecia, începând de joi, iar restricțiile de circulație pe timp de noapte vor fi și ele eliminate, de luni, în contextul unei ameliorări a situației epidemiologice.

Ministrul adjunct al Protecţiei Civile, Nikos Hardalias a precizat miercuri la o conferinţă de presă că măştile sanitare rămân obligatorii în spaţiile închise şi în exterior, în cazul în care există aglomeraţii.

Alte măsuri anunţate sunt creşterea numărului de persoane la o masă în restaurante (de la 6 la 10), posibilitatea organizării de botezuri şi de nunţi cu până la 400 de invitaţi (de la 300) şi creşterea la 120 a numărului de persoane prezente pe plajă la fiecare 1.000 de metri pătraţi.

În pofida relaxării măsurilor, epidemiologii amintesc că în Grecia doar 3 din 10 persoane s-au vaccinat cu schema completă, în timp ce 44% din populaţie este imunizată cu cel puţin o doză de vaccin.  

În ultima lună, Grecia a înregistrat o scădere a numărului de cazuri zilnice, precum şi o reducere a numărului de persoane internate la terapie intensivă şi a deceselor. În ultimele 24 de ore au fost raportate 520 de infectări cu SARS-CoV-2 şi 14 decese. De când a început pandemia de Covid-19, în Grecia s-au înregistrat în total 419.455 de infectări şi 12.595 de decese din cauza acestei boli.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
focveg jpg
al treilea razboi mondial profetii jpeg
Pestera Lacului Verde jpeg
ardei jpeg
magazin lidl jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net