Familia Regală britanică, omagiu pentru Somme, cea mai sângeroasă bătălie din istorie

familia_regala.jpg

familia regala
Ducele și ducesa de Cambridge și Prințul Harry au participat la priveghiul ținut în memoria celor căzuți la datorie la Somme
Foto Getty

Familia Regală Britanică a sosit joi, 30 iunie, la Somme, în Franța, pentru a depune un omagiu în memoria eroilor englezi care au căzut la datorie în Primul Război Mondial. 1 iulie 1916 a fost cea mai neagră zi din istoria militară a Marii Britanii - în doar o săptămână au murit peste 100.000 de soldați.

În Marea Britanie, Regina Elisabeta și Ducele de Edinburgh au participat la ceremonia de comemorare a militarilor uciși la Westminster Abbey, fiind doar unul dintre multele evenimente care se anunță cu aceste scop în următoarea perioadă, potrivit DailyMail.co.

La rândul lor, Ducele și Ducesa de Cambridge au participat alături de Prințul Harry noaptea trecută la un priveghi la Mausoleul Thiepval. Aici sunt trecute numele a peste 70.000 de soldați britanici și din Commonwalth ale căror trupuri nu au mai fost găsite și deci nu au un mormânt propriu-zis.

Familia Regală britanică a depus astfel un omagiu cu ocazia centenarului de la Bătălia de la Somme, cea mai sângeroasă bătălie din istorie. Infernul a început la 1 iulie 1916 și în mai puțin de o săptămână și-au pierdut viața 120.000 de soldați englezi, trimiși la moarte sigură în bătaia mitralierelor germane. Carnagiul de pe Somme a durat patru luni, iar până la sfârșitul bătăliei și-au găsit sfârșitul de ambele tabere, peste un milion de soldați - celor mai mulți nu le-au mai fost găsite trupurile întregi, iar altele n-au mai fost găsite deloc.

Kate Middleton, elegantă ca întotdeauna, a purtat o ținută specifică acetui gen de evenimente și a părut foarte mișcată de încărcătura emoțională a locului unde în urmă cu o sută de ani au murit oameni ca într-nu abator. Chiar și Prințul Harry a fost extrem de impresionat de atmosfera gravă a evenimentului.

  • familia regala comemorare batalie somme
    Soldat englez printre mormintele militarilor uciși în bătălia de la Somme
    Foto Getty
  • familia regala comemorare batalie somme
    Prințul Harry și Prințul William, Duce de Cambridge
    Foto Getty
  • familia regala comemorare batalie somme
    Cei doi prinți britanici și Kate Middelton, la Mausoleul Thiepval
    Foto Getty
  • familia regala comemorare batalie somme
    Kate Midleton, Ducesa de Cambridge
    Foto Getty
  • familia regala comemorare batalie somme
    Membru al corpului militar uitându-se la mormintele Cimitirului de la Somme
    Foto Getty
  • familia regala comemorare batalie somme
    Kate, William și Harry la ceremonia de comemorare a centenarului Bătăliei de la Somme
    Foto Getty
  • familia regala comemorare batalie somme
    Mormintele eroilor de la Somme
    Foto Getty
  • familia regala comemorare batalie somme
    Prințul Philip, Regina Elisabeta și Ducele de Edinburgh participă la ceremonia de comemorare de la Westminster Abbey
    Foto Getty
  • regina elisabeta
    Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii
    Foto Getty
  • Maximize

1/9

 

Loading...

Citește și

  • kate middleton

    Tânăra generație a Casei Regale a Marii Britanii este într-o concurență acerbă când vine vorba de frumusețe și eleganță. Acest lucru se observă cel puțin în ceea ce privește ramura feminină. Se pare că Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, are o serioasă concurență.

  • familia regala britanica

    Luna iunie reprezintă momentul în care întreaga Mare Britanie își celebrează regina. Anul acesta, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, în 21 aprilie, Elisabeta a II-a a avut parte de mai multe zile pline de surprize și evenimente care mai de care mai interesante și plăcute. Toată familia regală a participat la parada avioanelor și a cailor, dar atenția întregii lumi a fost acaparată de cel mai mic membru, adorabila Prințesă Charlotte, fiica lui William și a lui Kate Middleton.