A făcut ultima ei fotografie. Ce a urmat a fost îngrozitor

Ultima actualizare:

    A vrut să facă o fotografie cât mai reușită, dar i-a fost fatalăFoto Instagram
A vrut să facă o fotografie cât mai reușită, dar i-a fost fatalăFoto Instagram

Marele Canion este unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice din Statele Unite, dar dacă te aventurezi în locuri interzise, acesta poate fi deosebit de periculos. O femeie a dorit să realizeze o poză cât mai reușită, dar s-a o clipă de neatenție i-a fost fatală.

Colleen Burns (35 de ani) a alunecat din greșeală de pe marginea unei stânci de la peste 120 de metri, relatează Mirror.co.uk. În ultima sa fotografie, Colleen stă cu picioarele încrucișate în vârful unei stânci uitându-se în abisul care în cele din urmă i-a curmat viața. 

O prietenă apropiată a lui Colleen a declarat că în momentul tragediei era însoțită și de alți prieteni de la locul de muncă. Unul dintre aceștia a dorit să o ajute să coboare, dar cum ea era o fire ambițioasă și dorea să facă totul de una singură, de această dată, un moment de neatenție i-a fost fatal. 

Colleen era ambițioasă și dorea să facă totul pe cont propriu
Colleen era ambițioasă și dorea să facă totul pe cont propriu

Cunoscuților ei nu le vine să creadă ce s-a putut întâmpla. "Moartea ei reprezintă o imensă pierdere pentru compania noastră; comunitărțile pe care le-a ajutat și toți acei prieteni care i-a câștigat făcând ceea ce-i plăcea", a declarat un purtător de cuvânt al companiei unde lucra Colleen.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul Louis fotografie aniversară la 6 ani jpg
image
image
image
image
image
image
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net