Demonstrație live făcută de un „magician” al nisipului

Ultima actualizare:
Andrew Clemens a demonstrat încă din anii 1860-1870 că picturile în nisip sunt adevărate opere de artă
Andrew Clemens a demonstrat încă din anii 1860-1870 că picturile în nisip sunt adevărate opere de artă

Situată între Muntele Sinai și Marea Roșie, staţiunea Sharm el Sheikh are multe atracţii turistice. Una dintre cele mai interesante nu este, însă, un monument sau un peisaj... Ci taraba unui „magician”. Acesta face în câteva minute adevărate opere de artă.

Multe culori care-ți iau ochii și zeci de sticluțe cu adevărate „picturi” în miniatură. Așa se vede, de la depărtare, taraba magicianului Reda Samir Shahin și a ucenicului său, Adam Moosa Moosa Elkalla. Cei doi îşi câştigă existenţa pe faleza din Sharm el Sheikh jucându-se cu nisipul. Totuși, ceea ce fac este considerat în toată lumea o artă în adevăratul sens al cuvântului, după cum o spune chiar denumirea, sand art (artă în nisip, n.r.).

Cei doi tineri egipteni au 25 de ani, dar fac „picturi” din nisip de când erau copii. Inițial, au avut taraba într-un resort de lux, apoi s-au mutat pe plajă. Filosofia lor e de succes: „prețuri mai mici, clienți mai mulţi”. Aşa că, indiferent de forma sticlei şi de dimensiunea ei, cei doi îşi vând fiecare operă pentru doar 15 dolari.

De câte ori se apropie de ei un turist curios, cei doi își freacă mâinile și încep demonstrația. Reporterii Click! au filmat un astfel de „spectacol”. Sunt incredibile măiestria, dexteritatea și repeziciunea cu care se mișcă ucenicul magicianului, atunci când „pictează” cu nisip colorat.

„Picturile” în nisip, inventate de Andrew Clemens


    Andrew Clemens (1852-1894) este inventatorul acestei arte deosebitefoto: arhiva personală
Andrew Clemens (1852-1894) este inventatorul acestei arte deosebitefoto: arhiva personală

Nisipul s-a dovedit a fi mereu un mediu, o muză, o inspiraţie în multe feluri, dar modul în care l-a inspirat pe Andrew Clemens este extraordinar şi unic. Clemens s-a născut în Dubuque, Iowa, în 1852 (sau în 1857, conform altor surse), şi a fost unul dintre cei şase fii ai unor părinţi germani şi pruşi a căror idilă a început pe un vas în timp ce imigrau în Statele Unite. Tatăl lui, un lăcătuş şi constructor de căruţe, a dus familia în McGregor, Iowa, pentru a profita de afacerile aferente goanei după aur.

La vârsta de cinci ani, Andrew a fost lovit de „febra creierului”, encefalită, aşa cum este ea cunoscută astăzi. A surpravieţuit printr-un miracol, dar şi-a pierdut auzul şi graiul. A fost trimis la o școală specială din Iowa, în oraşul Council Bluffs, unde erau educaţi surdo-muţii. Adolescent fiind, lui îi plăcea, însă, să-şi petreacă timpul în McGregor, unde lucra la firma tatălui şi vizita rezervaţia Pictured Rocks.

În zona care a devenit parcul Pikes Peak, formaţiunile paleozoice creează faleze şi rigole pe malul râului Mississippi, printre care şi piatra de nisip St. Peter. Aceast tip de piatră de nisip este pură şi albă şi are granule perfect rotunde de quartz. La Pictured Rocks, apele care trec peste straturile de calcar, încărcate cu diverse tipuri de minerale, au pătat această piatră cu o paletă impresionantă de culori naturale.

Clemens adora acest loc şi a colecţionat mai multe mostre de nisip în diverse nuanţe: verde, roşu, maro, galben, gri şi albastru. Acasă, el alegea granulele de nisip în funcţie de culoare şi dimensiune şi apoi se apuca de muncă. În sticle de diverse mărimi şi forme, el realiza, granulă cu granulă, opere de artă minuscule. Cu ajutorul unor unelte special create – cârlige de peşte şi nuiele din hicori (un arbore asemănător nucului, cu lemn foarte tare şi flexibil, n.r.) – el sorta şi poziţiona granulele în forme geometrice, la început, iar apoi în imagini incredibil de detaliate.

„Tablourile” pot fi realizate din foarte multe culori

Andrew Clemens (1852-1894) este inventatorul acestei arte deosebite
Andrew Clemens (1852-1894) este inventatorul acestei arte deosebite

Imaginea cu George Washington pe cal e poate cea mai cunoscută, dar creaţiile variază de la mesaje personalizate la vulturi dramatici: nave, imagini florale, evenimente locale, uneori însoţite de cuvinte şi expresii. Operele lui, din necesitate, erau construite cu susul în jos, fiecare sticlă fiind mai apoi sigilată. Nu folosea lipici, pigmenţi, nimic altceva decât granule de nisip colorate natural şi răbdarea şi geniul său. Câte astfel de sticle a realizat nu se ştie, pentru că sunt fragile şi multe s-au spart de-a lungul anilor, făcând, astfel, cao operă de artă să devină în câteva clipe doar o grămadă de nisip pe podea. Ba chiar, pentru o perioadă, Clemens a lucrat la Muzeul South Side din Chigaco, în timp ce publicul se uita la el, iar apoi distrugea cu un ciocan sticlele pentru a demonstra că nu e nici un fel de magie în munca lui. Evident, lui Clemens nu i-a plăcut acest gen de activitate şi a renunţat rapid, pentru a se întoarce acasă.

Talentul şi creativitatea extraordinare ale lui Clemens au fost recunoascute, chiar dacă pentru scurt timp. Editorul ziarului North Iowa Times a scris, în 1888, că „McGregor are un artist neegalat în lume în materie de realizări artistice. A inventat şi a devenit maestru într-o arie artistică fără nici un fel de ajutor şi complet singur. A inventat şi creat propriile unelte. A adus, în acest fel, la perfecţie o artă a cărui inventator și maestru este. Ne referim la imaginile realizate din nisip de la Pictured Rocks, de Andrew Clemens. Oamenii nu apreciază cum se cuvine această artă. Maestrul nu pare să realizeze valoarea ei şi nici poziţia lui printre invetatorii lumii. Domnul Clemens a terminat recent ceea ce poate fi considerată o capodoperă. A avut multe încercări reuşite înainte. Ultima e o imagine perfectă cu Generalul Washington, pe un cal. Artistul a depăşit gradul de copie, el a realizat culoarea, umbrele, forma, toate complete şi perfecte, realizate doar în nisip. Opera arată o barcă de pe râul Mississipi, care merge la viteză maximă, un grup de indieni într-o tabără, steagul ţării, câmpuri, scene ale recoltei, toate perfecte şi create cu nisip colorat natural în borcane de sticlă. Borcanul se deschide la bază, iar munca începe de la partea de sus a imaginii. Dar pentru a aprecia o astfel de operă de artă minunată, trebuie să o vezi cum am văzut-o noi. E una dintre minunile vremurilor noastre şi ar trebui să se afle printre marile capodopere ale lumii”.

Clemes a murit tragic de tânăr, în 1894, probabil de tuberculoză. Sticlele lui se vindeau pe atunci pentru 50 de cenţi sau câţiva dolari, dar acum, cele rămase se vând pentru mii de dolari.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net