De ce se simte William vinovat pentru moartea mamei sale, Prințesa Diana

Ultima actualizare:

    Printul William se simte încă profund afectat de moartea mamei saleFoto: Getty
Printul William se simte încă profund afectat de moartea mamei saleFoto: Getty

Prințul William a acceptat recent să răspundă unor întrebări în cadrul unui interviu pentru revista „GQ” și a recunoscut, cu durere în suflet, că se simte vinovat pentru moartea mamei sale, Prințesa Diana.

Acesta a fost cel mai intim interviu din ultima vreme pe care l-a susținut Ducele de Cambridge, în cadrul căruia a vorbit foarte deschis despre cum a fost afectat de moartea mamei sale când el era încă doar un copil în vârstă de 15 ani, precizează express.co.uk.

William a mărturisit că atunci când a trebuit să-și conducă mama pe ultimul drum, să meargă în spatele cortegiului funerar, având în față sicriul în care se afla cea care i-a dat viață, a fost cea mai grea experiență. „A fost izolată, singură, a avut o viață foarte dificilă și i-a fost tare greu să treacă peste. Cred că a fost puțin naivă pentru că a sfârșit după ce a intrat în mâinile unor oameni foarte răi.”

De asemenea, Will se consideră oarecum vinovat pentru moartea mamei sale: „Mă simt foarte trist și încă sunt foarte supărat cu nu am fost suficient de maturi pentru a face mai mult pentru a o proteja pe mama noastră, nici destul de înțelepți să facem un pas în față care ar fi putut face lucrurile mai bune pentru ea.”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net