"Dacă mă părăseşti, mă arunc în ocean cu tot cu cei 200 de pasageri"

Ultima actualizare:

    Colegul său habar nu  avea de intenţiile sale
Colegul său habar nu avea de intenţiile sale

La un pas de dezastru! Cei 200 de pasageri de la bordul unei aeronave ce urma să decoleze de pe aeroportul Fiumicino, din Roma, habar nu aveau că putea să fie ultima călătorie din viaţa lor. Pilotul cedase psihic.

Luna aceasta se împlineşte un an de la tragedia cursei Germanwings, din Alpii francezi. Însă aniversarea a fost cât pe ce să fie umbrită de o altă catastrofă, de data aceasta produsă de un pilot originar din Padova, aflat în plin proces de divorţ. Pilotul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, urma să se îmbarce la bordul aeronavei aparţinând unei companii străine împreună cu colegul său. Acesta habar nu avea de intenţiile comandantului care a pus mâna pe telefon şi i-a trimis un SMS soţiei lui. 

Pilotul şi-a anunţat  gândul sinucigaş  printr-un SMS
Pilotul şi-a anunţat gândul sinucigaş printr-un SMS

„Dacă mă părăseşti, mă prăbuşesc cu avionul cu tot cu cei 200 de pasageri de la bord în ocean”, a fost mesajul trimis de el. Soţia a sunat la poliţie şi un echipaj al poliţiei de frontieră a urcat la bord.

Pilotul a fost arestat şi apoi internat într-un azil. Conform anchetatorilor, încă de anul trecut organele de ordine îl supravegheau pe pilot din cauza violenţelor verbale la care îşi expunea soţia. El nu va mai zbura niciodată, chiar dacă va scăpa din azil. Conform „Il Tempo”, bărbatul a fost arestat chiar pe scara avionului. El a fost suspendat din funcţie la scurt timp după arestare. Incidentul s-a petrecut în urmă cu doar câteva săptămâni, dar a fost ţinut secret până la clarificarea motivelor faptei.

A ucis 149 de oameni pentru că-şi pierdea văzul

Îngrozitor! Ultimul e-mail trimis de copilotul care la 13 august 2015 s-a zdrobit cu aeronava Airbus A320 a Germanwings de Alpii francezi arată adevăratul motiv al sinuciderii. Andreas Lubitz, de 27 de ani, era deprimat de aproape un an însă nu problemele din cuplu l-au determinat să facă gestul extrem. El consultase 41 de doctori oftalmologi şi aflase că îşi pierde vederea. Nu putea concepe asta, aşa că s-a sinucis luând după el şi alte 149 de vieţi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cai insangerati prin Londra FOTo Twitter FlashFeed jpeg
image
image
image
image
image
image
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net