Avion EgyptAir, prăbușit în Marea Mediterană! La bord se aflau 66 de oameni

Avionul companiei EgyptAir a decolat miercuri noapte (18 mai) de pe aeroportul francez Charles de Gaulle (Paris) cu destinația Cairo însă, la un moment dat, a dispărut de pe radar, deasupra Mării Mediterane. La bord se aflau 66 de persoane, 56 de pasageri și 10 membri ai echipajului.

UPDATE 20.00 Surse din cadrul Administrației americane, citate de Mediafax, au declarat că indiciile adunate până acum confirmă ipoteza că la bordul avionului s-ar fi aflat o bombă. 

UPDATE 17.30: "Fragmente au fost localizate la sud-est de insula Creta de avion egiptean C-130, o zonă care, din punct de vedere aerian, depinde de Egipt. Au fost trimise vase în zona respectivă", a declarat Vassilis Beletsiotis, purtătorul de cuvânt al armatei Greciei, citat de Mediafax.

UPDATE 16.34 Oficialii egipteni iau în considerare posibiliatea unui atac terorist, potrivit thetelegraph.co.uk. Cu toate acestea, prăbușirea avionului nu a fost revendicată de nicio grupare sau rețea teroristă.

UPDATE 16:08 Au fost găsite posibile resturi ale avionului, la 50 de mile marine de sudul insulei Karpathos. O frigată grecească a găsit două bucăți mari pe mare, potrivit Ministerului de Apărare al Greciei. 

UPDATE 13:52 Parchetul din Paris a demarat o anchetă privind dispariția zborului MS804.

UPDATE 13:00 Președintele Rusiei Vladimir Putin și-a exprimat condoleanțele pentru avionul „prăbușit”, deși Egiptul nu a confirmat prăbușirea. În Rusia, zborurile companiei EgyptAir au fost interzise anul trecut după ce 224 de pasageri, cei mai mulți ruși, și-au pierdut viața după ce zborul 9269 al companiei Metrojet (Kogalymavia) s-a dezintegrat în aer. La bord se afla o bombă, atacul terorist fiind revendicat de gruparea ISIS. 

 

Totodată, Jean-Paul Trodec, fostul șef al departamentului de Investigare a Accidentelor Aviatice a declarat că nefericitul incident este „mai mult ca sigur un atac terorist”, potrivit Mirror.

Marina Oficială din Grecia a declarat că a fost văzută „o flacără pe cer”, în sudul Mării Mediterane, acolo unde se crede că s-ar fi prăbușit avionul Boeing 737-800.

Rudele pasagerilor, distruse de durere

  • rude pasageri egypair
    Rudele pasagerilor care se aflau în avionul EgyptAir
    Foto AFP
  • rude pasageri egypair
    Zborul MS804 a dispărut de pe radare joi dimineață (19 mai)
    Foto AP
  • rude pasageri egypair
    Rudele pasagerilor așteaptă cu disperare noi informații
    Foto AP
  • rude pasageri egypair
    Oficialii francezi cred că avionul s-a prăbușit în Marea Mediterană
    Foto AP
  • rude pasageri egypair
    Prietenii și rudele pasagerilor sunt ajutate de echipaje medicale
    Foto AP
  • rude pasageri egypair
    Egiptul încă nu a confirmat cauza dispariției avionului
    Foto AFP
  • Maximize

1/6

Președinele Franței susține că avionul s-a prăbușit

Egiptul tace, dar președintele Franței François Hollande a anunțat într-o conferință de presă televizată că zborul MS804 s-a prăbușit. De asemenea, el a mai precizat că nu poate fi exclusă nicio posibilitate privind cauzele prăbușirii. La bordul aeronavei se aflau 15 cetățeni francezi.

„Indiferent dacă e vorba despre un accident sau un atac terorist, avem datoria să aflăm adevărul”, a declarat Hollande.

UPDATE 12:21 Egiptul nu confirmă oficial prăbușirea avionului, însă oficiali ai companiei EgyptAir și ai departamentului de aviație civilă le-au spus jurnaliștilor de la Reuteurs că, cel mai probabil, avionul s-a prăbușit în mare. 

Mai multe rude ale oamenilor care se aflau în avionul dispărut s-au strâns în fața sediului EgyptAir, așteptând cu disperare informații despre zborul MS804. Sunt acolo și mai multe echipaje medicale care asistă familiile ce așteaptă informații despre rudele dispărute.

UPDATE 11:43 Premierul Egiptului Sherif Ismail a declarat că nu trebuie exclusă nicio ipoteză, inclusiv terorismul.

Nu este exclus un atac terorist

Întrebat de un jurnalist dacă suspectează că ar fi vorba despre un atac terorist, Ismail a precizat că: „Nu putem exclude sau confirma nimic la ora actuală. Atunci când se vor termina operațiunile de căutare putem stabili cauza dispariției”.

UPDATE 10:36 Ministerul egiptean al Aviației Civile a precizat că este mult prea devreme să se concluzioneze că avionul s-a prăbușit. Au trecut 7 ore de la dispariția zborului MS804. Compania EgyptAir a protestat pe rețelele de socializare împotriva dezinformării făcută de anumite publicații și canale de știri, care au început să lanseze tot felul de ipoteze cu privire la dispariția avionului. Însă, jurnalistul AFP Jean-Marc Mojon citează o sursă elenă care susține că avionul s-ar fi prăbușit la 130 de mile de insula Karpathos din Grecia.

 

UPDATE 9:43 Numele pilotului este Mohammed Shokeir. Are 6.000 de ore de zbor, iar copilotul său are 2.000 de ore în aer.

La ora actuală, forțele navale, aeriene și paza de Coastă egipteană sunt implicate în operațiunea de localizare a avionului dispărut. De asemenea, Grecia a anunțat că se implică în căutările. Oficialii eleni au precizat că au fost trimise două aeronave și o fregată pentru a ajuta la localizarea zborului MS804.

UPDATE 9:36 Pilotul ar fi trimis un mesaj de urgență înainte ca avionul să dispară de pe ecranele radarelor, deși compania Efypt Air anunțase că nu s-a primit niciun astfel de apel de urgență. O unitate militară a recepționat mesajul. UPDATE: Armata egipteană a negat această informație, printr-o declarație oficială publicată pe Facebook. 

Celulă de criză în Franța

UPDATE 9:07 A fost convocată o celulă de criză la Elysee. Guvernul francez urmează să țină o ședință de urgență pentru a discuta disparția avionului. Președintele François Hollande a discutat deja cu omologul său egiptean, Abdel Fattah el-Sisi. Cele două țări cooperează pentru a stabili circumstanțele în care a dispărut zborul MS804. 15 dintre cei 56 de pasageri. La bord mai erau și 30 egipteni, un belgian, doi irakieni, un kuweitian, un saudit, un ciadian, un portughez, un sudanez, un algerian un canadian și un englez.

Premierul francez Manuel Valls a declarat că „nicio teorie nu este exclusă”.

UPDATE 8:32 Reuteurs citează un oficial al aeroportului francez Charles de Gaulle spunând că: „Zborul MS804 nu a aterizat în siguranță. Asta e tot ce putem spune”. Au trecut mai bine de patru ore de la dispariție avionului. 

Avionul s-ar fi prăbușit în mare

Joi dimineață (19 mai), zborul 804 a dispărut de pe radar, deasupra Mării Mediterane. Ministerul Aviației Civile din Egipt a confirmat ca se derulează o ampla operațiune de căutare a avionului dispărut și a confirmat ca acesta a dispărut de pe radar în momentul în care ajunsese, deja, în spațiul aerian al Egiptului la ora locala 2:45. Zborul 804 era efectuat de un Boeing 737-800. În avion se aflau 56 de pasageri și 10 membri ai echipajului, informează The Guardian. Pilotul zborului MS804 este experimentat, având în palmares 6.000 de ore de zbor, dintre care 2.000 cu acest model de avion.

Grecia a anunțat că se implică în operațiunea de căutare a avionului dispărut. Două aeronave, un Hercule C-130 Hercule și un avion de avertizare rapidă, au fost puse la dispoziție operațiunii de salvare, potrivit oficialilor eleni.

radar.jpg

avion egyptair disparut
Aici a fost văzut ultima dată pe radar avionul Egypt Air
Foto: Twitter
În acest moment, se efectuează operațiuni ample de căutare a avionului companiei EgyptAir care a dispărut de pe ecranele radarelor.

În urmă cu două luni, un alt avion al companiei EgyptAir a fost deturnat

Pe 29 martie, un avion al companiei EgyptAir a fost deturnat, la numai câteva minute după decolarea din Alexandria. La bord se aflau 81 de persoane. Un bărbat anunța că are o bombă și că este înarmat. Avionul a aterizat în Cipru, unde s-a creat o panică generală. După lungi bâlbe și gafe ale autorităților, au fost eliberați toți pasagerii. „Atacatorul” era un bărbat cu probleme psihice care voia să-și vadă soția. Nu era înarmat și nici nu avea o bombă asupra sa. De asemenea, autoritățile au încurcat numele „teroristului” de trei ori, până au reușit să lămurească lucrurile.

Alte incidente în care a fost implicată compania EgyptAir

Pe 29 iulie 2011, cabina piloților unei aeronave Boeing 777-200 a companiei EgyptAir a luat foc pe aeroportul din Cairo, din cauza unui scurt-circuit. Nu au existat victime, însă aeronava a fost distrusă în totalitate.

Pe 7 mai 2002, zborul EgyptAir 843 s-a prăbușit pe timpul unei furtuni de nisip, în drum spre Tunisia. Au murit 15 din cei 64 de pasageri aflați la bord. Pe 31 octombrie 1999, zborul EgyptAir 990 ce zbura pe ruta New York-Cairo s-a prăbușit în Oceanul Atlantic, în dreptul orașului Nentucket, Massachussets. Autoritățile americane au suspecat că pilotul avionului Boeing 767 ar fi prăbușit avionul intenționat, însă oficialii egipteni au negat această ipoteză.

Loading...