Cum a reușit o stewardesă să salveze o victimă a traficului de carne vie

Ultima actualizare:

    O însoțitoare de bord a salvat o adolescentăFoto: EPA
O însoțitoare de bord a salvat o adolescentăFoto: EPA

O însoțitoare de bord a reușit să salveze o tânără care căzuse victima traficului de carne vie, după ce a observat-o în avion, îmbrăcată prost și deloc aranjată, alături de un bărbat care impresiona prin ținuta sa.

Sheila Frederick a reușit să-și dea seama că ceva este în neregulă cu fata de 14-15 ani, de îndată ce a zărit-o. “În mintea mea, mi-am spus că ceva este în neregulă. El era foarte bine îmbrăcat. Asta este ceea ce m-a pus pe gânduri. M-am întrebat de ce el este atât de bine îmbrăcată, iar ea arată așa de nearanjată și murdară”, a declarat salvatoarea adolescentei, citată de The Independent.

Când fata a încercat să vorbească cu doi pasageri, bărbatul a devenit defensiv, iar tânăra nu a mai intrat în nicio conversație. Sheila a lăsat o notiță pentru adolescentă în toaleta avionului, iar aceasta a și răspuns. “Am nevoie de ajutor”, a fost mesjaul scurt lăsat de copilă.

Stewardesa le-a comunicat piloților cele aflate, iar aceștia au putut alerta polițiștii din San Francisco. Bărbatul care se folosea de fată a fost arestat de îndată ce avionul a aterizat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net