Cum închei un contract de afaceri? Oferi o prostituată

Ultima actualizare:

    Prostituatele de lux sunt folosite pentru intermedierea relațiilor de afaceriFoto: Hepta
Prostituatele de lux sunt folosite pentru intermedierea relațiilor de afaceriFoto: Hepta

Carole, o fostă prostituată, recunoaşte pentru AFP că în trecut "era considerată o VIP şi oferită cadou unor şefi de companii sau oameni politici", confirmând astfel, în contextul deschiderii, luni, a procesului lui Dominique Strauss-Kahn, o practică des întâlnită în mediile de afaceri.

Fostul director al Fondului Monetar Internaţional a compărut împreună cu alte 13 persoane în faţa unui tribunal din Lille, în nordul Franţei, într-un dosar de proxenetism în care sunt implicaţi şefi de companii.

Carole, care face dezvăluiri pentru AFP folosind un nume de scenă, dă asigurări că este ceva obişnuit în mediile de afaceri să oferi o prostituată drept cadou în scopul de a favoriza încheierea unor contracte, scrie Mediafax.

Această femeie în vârstă de 41 de ani a renunţat la meseria de prostituată în 2013, după trei ani de activitate. "Eram rezervată unei clientele bogate" formate din oameni de afaceri sau politicieni locali din nordul Franţei. Carole era plătită de către proprietar. "Companii, uneori mari structuri internaţionale" îi solicitau serviciile. Ea îşi aminteşte de o companie auto "care voia să semneze un contract de vânzare a trei camioane" cu reprezentantul unui club de noapte local. "Trebuia să fac tot ce este necesar pentru ca el să semneze", a precizat ea.

"Este o practică tabu, dar există, pentru a întreţine un fel de atmosferă de bonomie", confirmă Yves Charpenel, preşedintele Fundaţiei Scelles, care luptă împotriva prostituţiei. "Cameră cu pernă" sau "cameră mobilată" sunt expresiile folosite pentru a le desemna pe "escortele" destinate clientelei bogate.

Cine sunt ele? "În mod evident, nu este vorba de nefericita tânără româncă", admite Yves Charpenel. "Majoritatea lucrează pentru reţele de prostituţie sau de escorte pe Internet", spune el.

70%" din escorte, solicitate pentru încheierea afacerilor

Eric Dupond-Moretti, avocatul unuia dintre acuzaţii în procesul de la Lille, David Roquet, fostul patron al unei filiale a grupului BTP Eiffage, confirmă faptul că "escortele sunt solicitate (în proporţie) de 80%, probabil 70%" pentru încheierea afacerilor. "Este admis pe larg în mediile de afaceri încheierea unui contract prin oferirea unei prostituate (...)", remarcă Grégoire Théry, de la Mouvement du Nid. Aceasta se întâmplă frecvent acolo "unde există corupţie şi mită", precizează Jean-Sébastien Mallet, un expert european în domeniul prostituţiei. Şi în străinătate, "în unele ţări arabe, un om de afaceri care nu ar avea o «pernă» în camera sa de hotel ar refuza să semneze un contract".

De asemenea, serviciile sexuale sunt utilizate pentru a exercita presiuni. Spre exemplu, directorul unei multinaţionale franceze a găsit o fată în camera sa de hotel din România. "El i-a spus să iasă afară. Cum vreţi să negociaţi după? Dacă accepţi, ei te au la mână", mi-a spus el, continuă Mallet.

Carole confirmă că unii bărbaţi sunt "prinşi" în capcană. "Ne trimiteau într-un bar, într-un restaurant, unde ţinta era singură sau împreună cu colegi. Noi trebuia să o seducem, pentru ca ea să facă o eroare" pentru a putea fi şantajată, spune ea. "Companiile care au recurs la (serviciile) unor escorte sunt în foarte puţine cazuri cercetate", deplânge Charpenel, deoarece sunt "dificil de identificat" atunci când "vreo fată depune plângere sau acceptă să mărturisească". Referindu-se la procesul care s-a deschis luni în Franţa, Grégoire Théry a dezvăluit că există "o veritabilă presiune pentru ca (aceste femei) să nu mărturisească".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net