Cum a fost surprins în public tatăl lui Meghan Markle! Primele imagini după operație

thomas-markle11.jpg

Thomas Markle, apariție controversată în public de la operație: a cumpărat mâncare nerecomandată pentru condiția sa la inimă
Foto: Splashnews

Thomas Markle, tatăl soției Prințului Harry, a fost văzut în public la doar două zile după ce a suferit o intervenție chirurgicală, în urma unui atac de cord. Acest eveniment neplăcut l-a făcut pe acesta să rateze nunta fiicei sale, organizată sâmbătă dimineață, 19 mai, la Capela St. George a Castelului Windsor.

La doar două zile de la marele eveniment, nunta regală dintre Prințul Harry și Meghan Markle, tatăl miresei a fost văzut în public pentru prima oară, în timp ce se întorcea acasă de la spitalul în care a fost internat. Starea de sănătate a lui Thomas Markle Senior nu a fost cea mai bună în ultima perioadă, acesta acuzând dureri în zona pieptului și suferind chiar, un atac de cord, care a făcut imposibilă participarea acestuia la ceremonia religioasă a fiicei sale. 

Thomas Snr a declarat, totuși, prin intermediul fiicei sale, că va încerca să participe la eveniment, dacă se va simți mai bine în ziua respectivă. Însă, având nevoie urgentă de o operație la inimă, fostul inginer nu a mai putut să-și însoțească fiica la altar, această atribuție fiind lăsată pe seama Prințului Charles. 

În timp ce se îndrepta spre casă, fiind externat din spital, domnul Markle a fost fotografiat în timp ce s-a oprit la cafeneaua Starbucks, cumpărându-și un Frappucino, conform DailyMail. Acesta ținea în mână, de asemenea, un pachet înscripționat cu textul „lucruri personale”, acestea fiindu-i păstrate de echipa spitalului, pe perioada internării. Pozele au fost făcute în cartierul Rosarito, din Mexic, unde Thomas s-a recuperat după operația suferită. 

Tatăl lui Meghan a fost surprins, de asemenea, și la celebrele linii de fast-food McDonald's și KFC, cumpărând mâncare nesănătoasă și nerecomandată de medici, la doar câteva zile de la presupusul atac de cord. Acest lucru a dat de gândit, bineînțeles, tabloidele britanice insinuând că s-ar putea ca Thomas Markle să ascundă ceva. 

Puteți să vedeți imaginile cu pricina AICI!

Totuși, deși nu a fost prezent la nunta regală, Thomas a declarat că a urmărit cu interes și emoție evenimentul la televizor, conform TMZ, susținând faptul că Meghan a arătat extraordinar în rochia de mireasă și trasmițându-le celor doi miri numai fericire și împlinire, în viața de cuplu. 

 

 

 

loading...
Loading...

Citește și

  • meghan+markle+fotografii-nunta-regala

    Nunta prinţului Harry cu Meghan Markle a fost urmărită de două miliarde de oameni din întreaga lume, dar doar cei foarte atenţi şi cu un simţ al observaţiei foarte ascuţit au observat anumite amănunte din timpul ceremoniei. Spre exemplu, faptul că una dintre domnişoarele de onoare alese de Meghan a fost atât de entuziasmată de ce se întâmpla în jurul ei încât a uitat complet de faptul că ar fi trebuit să aibă în permanenţă un buchet de flori în mâini.

  • Meghan Markle a reușit să strălucească în marea sa zi, cea în care și-a unit destinul cu cel al Prințului Harry. Însă, deși fosta actriță a atras toate privirile și datorită rochiei pe care a purtat-o, multe persoane au considerat că ținuta a fost copiată.