Cristina Tcacenco este sexy-moldoveanca din clasamentul mondial Miss Bikini

Ultima actualizare:

În China, Cristina a avut parte de o lună întreagă de repetiţii, şedinţe foto, filmări şi câte o probă în fiecare seară. Şi multe călătorii. „M-am îndrăgostit de cultura chineză, de oamenii extrem de prietenoşi şi liniştiţi. Am învăţat chiar să mănânc orez cu beţişoarele", râde premianta, care a făcut facultatea la Galaţi.

Obişnuită cu podiumul şi lipsită de orice fel de complexe, Cristina recunoaşte că a avut totuşi emoţii la proba costumului de baie. Şi nu pentru că ar fi pudică.

„Am primit o bucată de material, ac şi aţă şi trebuia să ne creăm singure costumul potrivit, care să ne avantajeze fizic, dar şi să ne reflecte personalitatea. A fost, într-un fel, şi proba creativă", explică modelul, care a optat pentru un costum asimetric, din stofă animal print.

Titlul a venit pe neaşteptate, iar bucuria a fost dublă, pentru că a reuşit să demonstreze încă o dată cât de frumoase sunt moldovencele. „Scopul meu era să-mi reprezint cât mai bine ţara. Şi mi-a reuşit, chiar dacă nu am fost prima", spune Cristina, care nu e deloc dezamăgită. Acum ea visează să devină un renumit designer vestimentar.

SPORTUL E SECRETUL

Întrebată care este trucul taliei sale de viespe, Cristina ne-a mărturisit că nu renunţă la sport nici într-o zi. „M-am obişnuit să fiu atentă la calorii, acesta este stilul meu de viaţă", declară modelul.

VEZI AICI O FOTO GALERIE CU CRISTINA

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fumat , alcool, jpg
image
image
image
image
image
image
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net