A colindat cu fiul lui, apoi l-a împuşcat

Ultima actualizare:

    S-a filmat în timp ce colinda cu fiul său de 11 ani
S-a filmat în timp ce colinda cu fiul său de 11 ani

Crimă în Ajunul Crăciunului! Unul dintre cei mai bine cotaţi bucătari de mâncăruri vegane din SUA, Anthony Ross, 45 de ani, a şocat planeta.

S-a filmat în timp ce colinda cu fiul său de 11 ani, Nigel, şi a postat filmul pe Facebook. După doar 90 de minute, viaţa copilului avea să fie curmată de părintele său, cu un glonţ în cap.

Ross, care locuia într-un apartament din Phoenix, voia să petreacă Sfintele Sărbători alături de fosta lui soţie Iris Ross, 38 de ani, şi bebeluşul lor de 10 luni.


    În ciuda aparenţelor, Anthony susţine că era nefericit alături de familia lui
În ciuda aparenţelor, Anthony susţine că era nefericit alături de familia lui

Însă a simţit că îl cuprinde depresia, a pus mâna pe armă şi i-a omorât pe toţi trei, apoi s-a predat poliţiei. În faţa anchetatorilor a recunoscut crima şi a explicat că „era deprimat de sărbători” şi a vrut să-şi curme suferinţa. Anthony şi Iris se aflau în plin divorţ, dar încă locuiau împreună.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
Valea Cernei și Cernișoarei, după inundatii  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (90) jpg
ungaria romania colaj pexels jpg
Gustav Klimt Immersive Experience Gold in Motion 2 jpg
cafea jpg
renovare apartament jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net