Un circ din Germania vinde fecale de leu la borcan

Ultima actualizare:

    Dresorul de lei Martin Lacey spune că lumea întrebuinţează borcanele în grădină
Dresorul de lei Martin Lacey spune că lumea întrebuinţează borcanele în grădină

Se zice că banii nu miros, dar la Circul Krone din München, Germania, put de-a binelea. Şi asta după ce dresorul Martin Lacey a avut ideea să scoată la vânzare materiile fecale ale leilor şi tigrilor, care se vând ca pâinea caldă.

Toate manifestaţiile publice, inclusiv reprezentaţiile de circ, sunt interzise în Germania din cauza epidemiei de COVID-19, după ce numărul contaminărilor a ajuns la 224.480 şi cel al deceselor la 9.300. Şi pentru că Circul Krone din München ajunsese în pragul falimentului, dresorul Martin Lacey a venit cu o idee care s-a dovedit genială. A scos la vânzare fecale de leu. Un borcan se vinde cu 5 euro şi primul stoc pus în vânzare vineri s-a vândut integral între ora 10.00 şi 14.00. Din fericire, Lacey are de unde să strângă materia primă care are o căutare incredibilă, pentru că îngrijeşte 26 de lei şi tigri. Însă de ce cumpără lumea materiile fecale? Simplu, pentru că acestea alungă alte animale din gospodărie.

Un astfel de produs se vinde cu 5 euro bucata
Un astfel de produs se vinde cu 5 euro bucata

”Mi s-a spus că borcanul este pus în grădină şi alungă pisicile. O altă persoană mi-a spus că a pus materia din borcan pe cablurile electrice de la maşină şi a scăpat de şobolanii care îi dădeau de furcă. Un agricultor de lângă München a cumpărat 10 borcane şi a spus că a alungat mistreţii, deci este o afacere profitabilă pentru toată lumea”, a declarat dresorul pentru Reuters.

Circul Krone foloseşte banii strânşi pentru a supravieţui pe perioada pandemiei
Circul Krone foloseşte banii strânşi pentru a supravieţui pe perioada pandemiei

Şi după ce vestea că dejecţiile leilor fac miracole s-a răspândit la nivel naţional ca fulgerul, un grup pentru protecţia animalelor numit Aktionsgruppe a luat atitudine. Activiştii au testat în laborator fecalele de leu şi au descoperit o bacterie extrem de rezistentă care ar afecta atât oamenii, cât şi mediul înconjurător. Ştirea a fost infirmată rapid de comunitatea ştiinţifică şi Lacey a declarat în glumă că ”va avea grijă pe viitor să obţină toate autorizaţiile sanitare necesare pentru a putea comercializa în continuare borcanele”. Încasările ajută circul să supravieţuiască pe perioada pandemiei, pentru că ajutorul primit de la stat este insuficient.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net