Cine plăteşte? Meghan Markle a dat o avere pe haine de când e Ducesă. Kate n-a cheltuit atât nici într-un an

gettyimages-996288454.jpg

Ţinuta aparent simplă a lui Meghan e semnată Givenchy şi ajunge la suma de 4.900 de euro
foto: Getty

Au trecut 56 de zile de când Meghan Markle, fostă actriţă, activistă şi femeia de care s-a îndrăgostit Prinţul Harry, a devenit ducesă de Sussex. De atunci, ea a fost mereu ocupată cu tot felul de evenimente oficiale, la care a participat în calitate de membru al familiei regale. La aceste evenimente, s-a afişat cu ţinute demne de o ducesă, 15 la număr, una mai scumpă ca cealaltă.

Dacă pe vremea când nu era Ducesă, Meghan prefera brandurile accesibile, după ce s-a căsătorit, fosta actriţă de 36 de ani este o împătimită a ţinutelor scumpe, semnate de cele mai mari case de modă din lume. Dior, Prada, Givenchy, Chanel sunt doar câteva dintre ele. Atât de scumpe sunt ţinutele că ea a purtat, în numai 24 de ore, în Irlanda, haine de peste 31.000 de euro. În comparaţie, Kate Middleton a dat doar 134.500 de euro pe ţinute noi în 2016, iar în 2017 doar 113.000, conform dailymaily.co.uk. În nici două luni, Meghan a dat deja 175.000 de euro pe ţinute noi. Iată pe ce s-au dus banii şi cine îi plăteşte. 

Parada pentru ziua Reginei Elisabeta - 6.128 de euro

Zoom
foto: Getty

La parada pentru cea de-a 92a aniversare a Reginei, Meghan a ridicat sprâncene cu o ţinută fără umeri, deloc ieftină. Ducesa a arătat impecabil într-un deux piece Carolina Herrera de aproximativ 1130 de euro şi un plic de la acelaşi designer de 1120. Ţinuta a fost completată de o pălărie Philip Treacy de 1000 de euro şi bijuterii de 3.000 de euro.

Prima vizită alături de Regină - 11.300 de euro

Zoom
foto: Getty

La primă vizită oficială alături de Regina Elisabeta, Meghan a purtat o ţinută demnă de eveniment: o rochie cu capă făcută pentru ea de designerul Givenchy, Clare Waight Keller, care a costa în jur de 4.500 de euro. Cureaua, tot Givenchy a costat cam 400 de euro, iar geanta 1.000. Iar bijuteriile din perle şi diamante, un dar de la regină, sunt în jur de 4.800 de euro. 

Prima apariţie după nuntă - 23.900 de euro

Zoom
foto: Getty

Prima ieşire publică a lui Meghan Markle după nunta cu Prinţul Harry a fost una usturător de scumpă. La un eveniment dedicat Prinţului Charles, ea a purtat o rochie de doar 670 de euro, o pălărie de 1.000, o geantă de 230 şi pantofi de 400. Însă bijuteriile au fost adevărata bombă: brăţara Cartier de 20.000 de euro şi cerceii de 1.600 de euro. 

Nunta verişoarei lui Harry - 7.000 de euro

Nici nunta verişoarei lui Harry, Celia McCorquodale, nu a fost una ieftină: Meghan a ales o rochie Oscar de la Renta, de aproape 4.100 de euro, un clutch Carolina Herrera de 470 şi două perechi de pantofi de aproape 2.000 de euro.

Cursa Royal Ascot - 9.600 de euro

Zoom
foto: Getty

La cursa de cai Royal Ascot, Meghan a lăsat pe toată lumea cu gura căscată şi pe bună dreptate. Ţinuta impecabilă a costat ceva: rochia Givenchy a fost în jur de 4700 de euro, iar accesoriile 2.700. Piesa de rezistenţă, adică pălăria a costat încă 2.200 de euro.

Ceremonia Young Leaders de la Palatul Buckingham - 6.000 de euro

Zoom
foto: Getty

Un alt eveniment alături de Regină, aşa că Meghan a trebuit să se ridice la nivel. A ales un deux piece Prada de 2.400 de euro, un clutch de la acelaşi brand de 1450 de euro şi pantofi de 550 de euro. Din nou, bijuteriile au luat faţă: au costat în total 1600 de euro. 

Audi Polo Challenge la Ascot - 1280 de euro

Challengeul Audi nu a fost un eveniment oficial, aşa că Meghan a ales două ţinute mai lejere pentru a fi alături de Harry, care a participat la competiţie. Însă nici aceste ţinute nu au fost comune: printre altele, ea a ales o rochie de 340 de euro şi balerini Chanel de 640 de euro

Recepţia pentru tinerii din Commonwealth la Buckingham - 2200 de euro

Zoom
foto: Getty

Meghan a făcut furori cu rochia galbenă, semnată de designerul american Brandon Maxwell, care a costat doar 1300 de euro. Pantofii au dfost 500 de euro, iar bijuteriile 430. 

Vizita oficială din Irlanda - 31.900 de euro

Zoom
foto: Getty

Meghan a făcut însă paradă în timpul vizitei oficiale din Irlanda. Una dintre ţinute, o pereche de pantaloni cu un sacou negre, aparent simplă, a costat 4.900 de euro. La venire, ea a purtat haine semnate tot Givenchy de 2.000 de euro, accesorizate cu o geantă de 650 de euro. La o altă întâlnire cu premierul irlandez şi sotia sa, Meghan a ales o rochie de la Roland Mouret de 2000 de euro, o geantă Fendi de 4000 de euro, pantofi de 500 de euro şi cercei Birks de diamant care au costat 10.000 de euro. 

Botezul Prinţului Louis - 72.000 de euro

Zoom
foto: Getty

Meghan a ales rochia oliv de la botez special pentru a nu o eclipsa pe Kate Middleton, însă subtilitatea costă. Rochia a costat 1800 de euro, pantofii 800, iar clutchul 780. Însă cerceii, cadou de la Harry, au avut un preţ astronimic: semnaţi de Cartier, ei au costat 68.000 de euro. 

Evenimentul dedicat 100 de ani de forţe aeriene - 4500 de euro

Zoom
foto: Getty

La evenimentul dedicat RAF (Nr: forţele aeriene regale), Meghan a optat pentru o ţinută semnată de un designer francez: rochia Dior a costa în jur de 2200 de euro, iar clutchul tot Dior 1400. Palăria a fost în jur de 300 de euro, iar pantofii 590 de euro. 

Cine plăteşte ţinutele scumpe ale lui Meghan?

Meghan nu are probleme cu banii, averea ei fiind estimată la 6 milioane de euro. Pe când era actriţă, americanca primea tot felul de ţinute de la marile case care doreau ca ea să le poarte numele. Bineînţeles, acum că e Ducesă, Meghan nu mai are voie să primească asemenea cadouri, aşa că hainele ei sunt plătite din aceeaşi bani ca cele ale lui Kate, William şi Harry: averea lui Charles. Anul trecut, el a strâns în jur de 23 de milioane de euro, iar membrii tineri ai familiei regale au cheltuit cam 3,8 milioane de euro.

Mai mult, Harry are o avere de 30 de milioane, iar unii apropriaţi ai Casei Regale bănuiesc că Meghan împrumută ţinute, ca să nu dea bani pe toate rochiile de la evenimentele oficiale. 

 

 

loading...
Loading...