Cine este noul premier al Rusiei? Mihail Mișustin a lucrat timp de 10 ani la Fisc și iubește hocheiul

Vladimir Putin Mihail Mișustin

Vladimir Putin  l-a desemnat pe Mihail Mișustin, deşi e puţin cunoscut
Vladimir Putin şi Mihail Mișustin se cunosc de la hochei
Foto: EPA_EFE

Noul premier al Rusiei a fost propus ieri de preşedintele Vladimir Putin. Toată lumea vrea să ştie cât mai multe amănunte despre Mihail Mișustin, care a lucrat timp de 10 ani la Fisc și iubește hocheiul.

 

Lovitură de teatru pe scena politică rusă! La 15 ianuarie, Vladimir Putin (67 de ani) i-a acceptat demisia lui Dmitri Medvedev și la scurt timp l-a propus pentru postul de premier pe Mihail Vladimirovici Mișustin (53 de ani), un birocrat perfect, care a lucrat timp de 10 ani la Fisc și care împărtășește aceeași pasiune ca el pentru hochei. Deși, din 2010, de când e la Fisc, Mișustin nu a fost niciodată văzut ca un politician de prim rang, el era nelipsit de la partidele de hochei cu președintele. Născut la 3 martie 1966, noul premier rus a absolvit Universitatea tehnică Stankin în 1989. Nominalizarea lui Mișustin pentru înalta funcţie a fost o surpriză, deoarece era puţin cunoscut. Se crede că Putin nu îl va socoti un moştenitor al său la preşedinţia Rusiei după 2024 şi că va căuta un alt succesor. De asemenea, se crede că Mihail Mișustin ar fi fost ales în vederea unei remodelări a structurii de putere din Rusia. Selectarea lui vine la scurt timp după ce Putin a anunţat schimbări majore în Constituţie, cum ar fi transferarea de mai multă putere Parlamentului, inclusiv posibiltatea de a alege prim-ministrul. În prezent, premierul e ales de preşedinte.

Vladimir Putin, dezvăluiri inedite din dormitor. Secretele liderului de la Kremlin

Vladimir Putin a devenit din nou tătic! Alina Kabaeva, iubita lui, a adus pe lume gemeni

Lovitură de teatru în Rusia: Dmitri Medvedev a demisionat la cererea președintelui

Premierul Dmitri Medvedev (54 de ani) și-a dat demisia, ieri, iar președintele Vladimir Putin (67 de ani) i-a semnat-o. Înainte de a-și anunța demisia, Medvedev și Putin au discutat cu privire la realizările și eșecurile Guvernului, iar după discuție liderul de la Kremlin a ținut un discurs în care i-a mulțumit lui Medvedev pentru activitate și a subliniat faptul că guvernul condus de el nu și-a împlinit obiectivele. Conform agențiilor de presă ruse, Medvedev trebuia să facă demersurile necesare modificării Constituției în vederea lărgirii atribuțiilor Parlamentului. Medvedev a fost președintele Rusiei între 2008 și 2012, când a devenit premier. Vladimir Putin a declarat că intenționează să creeze o funcție de secretar de stat pentru Medvedev în cadrul Consiliului de Securitate al Rusiei. Noul premier a fost propus ieri de preşedintele Vladimir Putin.

Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1
3
ClickPoftaBuna.ro : 1