Când scăpăm de pandemie. Ce spun patru experţi de talie mondială

coronavirus-4947692_1920.jpg

Foto Pixabay.com

Locuitorii întregii planete se întreabă de mai bine de un an când va fi depăşită pandemia, iar românii nu fac excepţie de la regulă. Cotidianul „Adevărul” a încercat să găsească un răspuns la această întrebare cu sprijinul a patru experţi foarte cunoscuţi.

România a bifat deja un an de pandemie, iar numărul de infecţii zilnice a reînceput să crească, după o perioadă de scădere remarcabilă. Viaţa oamenilor nu mai e aceeaşi începând din martie 2020, iar incertitudinea se prelungeşte, odată cu venirea celui de-al treilea val pandemic.  

În România, autorităţile au anunţat prin vocea lui Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, că până la sfârşitul verii ar urma să fie imunizată 70% din populaţia României.  Dacă obiectivul va fi atins, graţie fenomenului de imunitate colectivă s-ar putea vorbi despre stingerea pandemiei. Experţii sunt însă rezervaţi şi nu cred că lucrurile vor evolua atât de repede.

Factorii de care depinde ridicarea restricţiilor

Imunologul Ştefan Dascălu, cercetător la Universitatea Oxford, crede că pandemia ar putea ajunge istorie abia la finele anului viitor şi nu peste tot în lume. Asta şi pentru că unele ţări nu au avut acces la vaccin, iar în cazul lor e de aşteptat ca problemele să nu dispară atât de repede. În privinţa României, un posibil termen realist ar fi 2022, în partea a doua a anului. Până atunci, în România ar urma să fie treptat ridicate restricţiile, dar numai începând din vara acestui an şi cu multă atenţie. 

Stefan-dascalu.jpeg

Stefan dascalu
Ștefan Dascălu este cercetător la Oxford
Foto: arhivă personală


E rezonabil să ne gândim la ridicarea restricţiilor, dar totul depinde şi de numărul de infecţii care au loc zilnic. Pentru că, statistic vorbind, chiar şi printre cei care nu prezintă comorbidităţi şi sunt tineri pot să apară complicaţii. Vorbim de acei oameni aparent sănătoşi care pot dezvolta forme severe şi pot necesita spitalizare sau pot ajunge chiar şi la Terapie Intensivă.   Deci trebuie să corelăm atât numărul de persoane vaccinate cu numărul de infecţii zilnice. Pentru că dacă avem multe infecţii zilnic, chit că cei vulnerabili au primit vaccinul, rămân celelalte persoane care pot dezvolta şi ele complicaţii. Trebuie evaluaţi ambii factori şi trebuie luate ulterior luate măsurile de relaxare în cunoştinţă de cauză”, precizează Dascălu.    

Revenire diferenţiată la normalitate  

Cercetător la Cambridge, doctor în genetică umană şi evoluţie, Mircea Iliescu afişează un optimism mai degrabă prudent. În opinia sa, revenirea la normalitate se va face diferenţiat, în funcţie de fiecare ţară, de politica de sănătate publică a ţării respective, dar mai ales în funcţie de rezultatele campaniilor de vaccinare şi de numărul de cazuri. 
"Se mai liniştesc lucrurile, aş zice eu, însă nu în totalitate. Adică, poate în Regatul Unit, la cât de mulţi vaccinaţi vor fi, se vor linişti lucrurile de tot până în vară. Dar şi în rest, oricum ar fi, probabil că nu vom mai avea aceleaşi restricţii. În Regatul Unit deja au scăzut foarte mult cazurile, datorită campaniei de vaccinare. Acum, în Cambridge, cred că sunt cinci sau şase cazuri în fiecare zi la 100.000 de locuitori”, spune Mircea Iliescu. Acesta crede că lucrurile ar putea reveni la normal şi în România, cel mai probabil în anul care urmează. „Probabil că 2022 ar fi un orizont rezonabil”, a adăugat el.


Citește pe adevarul.ro părerile Doinei Azoicăi și ale lui Răzvan Cherecheș

 

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1