Asta da mămică! Face sport numai cu copilul

Ultima actualizare:
Tamara şi fiica ei  îşi încep ziua cu  câteva serii de  genuflexiuni  distractive
Tamara şi fiica ei îşi încep ziua cu câteva serii de genuflexiuni distractive

Dacă vrei să fii în formă, nimic nu te poate opri! Nici măcar faptul că ai o fetiţă de un an şi jumătate de care trebuie să ai grijă. Cea mai bună variantă a găsit-o o australiancă de 26 de ani.

Simpatica Tamara Murfy are un corp de invidiat şi este şi o mămică de nota 10 pentru drăgălaşa Quinn. Fostul fotomodel şi specialist în fitness n-a avut inimă să-şi lase fetiţa la creşă, dar nici să renunţe la antrenamente. Aşa că a îmbinat utilul cu plăcutul. ”Mi-am dat seama că trebuie să-mi iau adio de la vechiul program de antrenamente. Am decis s-o implic şi pe Quinn”.

Şi în bucătrie putem  exersa, fără să ne scăpăm  copilul din priviri
Şi în bucătrie putem exersa, fără să ne scăpăm copilul din priviri

Tânăra a început să facă zilnic exerciţii împreună cu fetiţa. Când lucrează pentru muşchii picioarelor, o ţine pe micuţă pe burtă şi se ridică. În parc, de exemplu, căruciorul este un foarte bun punct de sprijin pentru fandări, iar muşchii fesieri sunt foarte bine antrenaţi. Cele două îşi încep dimineaţa cu câteva genuflexiuni, micuţa fiind extrem de încântată că stă la mămica ei în cârcă.

Micuţa de 11 kilograme  este cea mai bună „greutate”
Micuţa de 11 kilograme este cea mai bună „greutate”

”Am şi reuşit să-mi recapăt şi să-mi păstrez silueta după naştere, iar fiica mea este foarte fericită”, povesteşte australianca. Ea se gândeşte serios să înceapă chiar o mică afacere şi să le înveţe şi pe alte mămici cum să facă sport împreună cu copiii.


    Micuţa de 11 kilograme  este cea mai bună „greutate”
Micuţa de 11 kilograme este cea mai bună „greutate”
image
image
image
image
image
image
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net