Cine cu cine se luptă în Siria

Ultima actualizare:
Dispunerea combatanţilor din Siria
Dispunerea combatanţilor din Siria

Rusia a devenit prin intermediul raidurilor aeriene din ultimele zile ultima putere militară care s-a angajat în conflictul din Siria. Vorbim deja de peste 250.000 de morţi şi un număr imens de refugiaţi (estimările sunt de ordinul milioanelor n.r), în peste patru ani şi jumătate de război.

Dacă de obicei, în cazul unui conflict armat, fie el şi civil, vorbim despre două forţe combatante, sprijinul nefiind obligatoriu, în cazul conflictului din SIria situaţia este atât de complicată că cel mai probabil nici soldaţii nu ştiu împotriva cui luptă. Implicate în acţiunile militare sunt următoarele state: Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Liban, Iran, UK, Rusia, SUA, Qatar, Iordania, Turcia, Irak, Canada, Australia, în condiţiile în care armata siriană se luptă cu rebelii şi cu Statul Islamic. 

Războiul din Siria: Situaţia trupelor terestre

Armata siriană este teoretic cea mai profesionistă din regiune
Armata siriană este teoretic cea mai profesionistă din regiune

Armata siriană

Rebelii sirieni sunt sprijiniţi de Statele unite ale Americii
Rebelii sirieni sunt sprijiniţi de Statele unite ale Americii

Armata siriană este susţinută cu personal şi armament de Rusia şi de Iran, cea care a trimis în zonă experţi militari. Pe lângă ei mai sunt implicate şi forţe proguvernamentale, în principal din membri ai minorităţii alawite (aproximativ 80.000 de membri ai acestor grupări para-militare au fost ucişi de la începutul conflictului n.r.). Acestora li s-au alăturat membri ai miliţiilor şiite libaneze din cadrul Hezbollah în principal pentru a ajuta la apărarea unor sanctuare şiite din apropierea capitalei, dar şi gruparea Abu Alfadl Alabbas din Irak. Trupele folosesc cu precădere pistoale automate Makarov Pm (Rusia), carabine AKS-74U (Rusia), mitraliere Ak-47, Ak-74M (Rusia), Type 56 (China) şi AMD 65 (Ungaria). Lista completă a armamentului cu care sunt dotaţi soldaţii sirieni o regăsiţi aici.

Rebelii

Statul Islamic benefiaciază de armament recuperat din Irak
Statul Islamic benefiaciază de armament recuperat din Irak

Grupările rebele opozante regimului condus de Bashar al-Assad au primit ajutor militar (bani şi armament n.r.) din partea următoarelor ţări: Turcia, Qatar, Arabia Saudită, Statele Unite, Iordania şi Emiratele Arabe Unite. Mare parte din acest ajutor trebuie folosit în combaterea Statului Islamic, dar este utilizat şi împotriva armatei siriene. Din această categorie numită mai sus "rebeli", mai fac parte filiala Al-Qaida, JABHAT AL-NUSRA, rebelii moderaţi şi kurzii. În această vară însă, Turcia i-a bombardat aerian pe kurzii din Irak, amenintând astfel alianţa împotriva Statului Islamic. Ca şi armament, rebelii se laudă cu pistoale Glock 17 sau M1911 (SUA), mitraliere M14 (SUA), Heckler & Koch G3 (Germania), Steyr AUG (Austria), M4 (SUA). Lista completă a armamentului rebelilor sirieni o regăsiţi aici.

Statul Islamic

Siria foloseşte cu precădere avioane MIG-29 ruseşti
Siria foloseşte cu precădere avioane MIG-29 ruseşti

Gruparea, care ar avea potrivit unor estimări 20.000 până la 30.000 de membri, deţine controlul asupra aproximativ unei treimi din suprafaţa Siriei.

Anul trecut ea a preluat controlul asupra uneia dintre provinciile siriene - Rakka (nord-est) - la frontiera cu Irakul. Capitala provinciei, oraşul Rakka, a fost proclamată sediul "califatului" SI, care se întinde de o parte şi de alta a frontierei dintre Siria şi Irak. Gruparea, din care fac parte sute de luptători arabi şi occidentali, este prezentă de asemenea în provincia Alep (nord), unde a luptat cu grupări rebele. Membrii grupării Statul Islamic folosesc cu precătere armament american şi sovietic procurat din Irak, excepţii fiind pistoalele Beretta 92 (Italia), rachete anti-tanc MILAN (Franţa) şi HJ-8 (China). Lista completă a armamentului o regăsiţi aici.

Războiul din Siria: Combatanţii din spaţiul aerian

Siria

Americanii preferă dronele MQ-9 Reaper pentru atacurile aeriene
Americanii preferă dronele MQ-9 Reaper pentru atacurile aeriene

Vechi aliat al Moscovei, Siria are o flotă alcătuită în principal din avioane de vânătoare de tip MiG-29 şi bombardiere de tip Su-24, produse de ruşi. Din 2012 au început să folosească şi elicoptere dotate cu mitraliere. Din acestea se pare că forţele lui Bashar al-Assad aruncă şi "butoaie cu explozibil" (bombă rudimentară, foarte sângeroasă n.r.) şi butoaie cu clor sau alte gaze toxice.

Rusia

Rusia are deplasate avioane Su-30SM şi Su-25
Rusia are deplasate avioane Su-30SM şi Su-25

Avioane de vânătare ruseşti au început de miercuri să efectueze atacuri aeriene în provincii din centrul şi nord-vestul Siriei - culoare către fiefuri ale preşedintelui sirian Bashar al-Assad, şi anume Damascul şi zone de coastă. Peste 50 de avioane de război şi elicoptere iau parte la operaţiunile aeriene, inclusiv avioane de vânătoare de tip Su-24M, Su-25 şi Su-34. 

Coaliţia condusă de SUA


    Americanii preferă dronele MQ-9 Reaper pentru atacurile aerieneFoto Twitter
Americanii preferă dronele MQ-9 Reaper pentru atacurile aerieneFoto Twitter

Coaliţia condusă de Statele Unite a început să vizeze locuri aflate sub controlul Statului islamic (SI), în Siria, în septembrie 2014. Ea a efectuat 2.579 de atacuri aeriene în Siria. Cele mai multe dintre ele au fost efectuate de către Statele Unite. Din coaliţie mai fac parte Arabia Saudită, Iordania, Australia, Canada, Turcia şi Franţa.

Israel

simeon stalpnicul png

Israelul nu s-a implicat de-a lungul întregului conflict, ci a efectuat atacuri aeriene asupra unor presupuse transporturi de armament către inamicul său, mişcarea libaneză Hezbollah. Armata israeliană a atacat săptămâna trecută două posturi siriene, după ce obuze lansate din Siria au căzut de partea israeliană a Platoului Golan. Israelul a anunţat că îşi coordonează atacurile cu Rusia, pentru a evita confruntări accidentale în Siria.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net