«Am divorțat la 37 de ani»! Revelația unei femei a cărei viaţă a luat o întorsătură neașteptată

Ultima actualizare:

    Tracy Brown Hamilton a crezut că viața ei s-a încheiat după divorțfoto: Arhiva Personală
Tracy Brown Hamilton a crezut că viața ei s-a încheiat după divorțfoto: Arhiva Personală

Pentru unele femei, eșecul în viața sentimentală la o vârstă înaintată poate însemna o catastrofă. Nu și pentru această femeie în vârstă de 37 de ani, care a avut revelația vieții ei atunci când a divorțat de bărbatul cu care a fost căsătorită timp de mai mult de un deceniu.

După o relație de 12 ani de zile, jurnalista Tracy Brown Hamilton și soțul ei au realizat că deveniseră „foarte buni prieteni” în încercarea de a-și salva mariajul. La vârsta de 37 de ani și fără copii, cei doi s-au hotărât să se despartă, potrivit huffingtonpost.com.

„În șase luni de la despărțire, am realizat amândoi cât de fericiți eram cu decizia și riscul pe care ni le-am asumat”.

Mai mult, Brown Hamilton povestește că viața ei a luat o întorsătură cu adevărat deosebită după divorțul de soțul ei.

„Fostul meu soț și cu mine ne-am încheiat mariajul la o bere, o decizie pe care am evitat-o pentru o perioadă și pe care ne-am simțit amândoi ușurați  - și triști și speriați - că am luat-o.

 Aveam 37 de ani și locuiam în Haarlem, în Olanda. Nu aveam copii – ceva ce nu am fost niciodată sigură că aș vrea – dar când divorțezi la 37 de ani, este greu să nu te gândești că închizi ușa posibilității de a avea o familie.

După 12 ani din ceea ce începuse ca o aventură romantică dar care începuse să se simtă ca un desen animat cu Tom și Jerry, m-am gândit că probabil eram prea egoistă pentru a fi o parteneră bună.

Să fiu singură pentru prima dată în ceea ce reprezenta atunci o treime din viața mea, opțiunile mele păreau a fi amețitor de infinite. Puteam merge oriunde și face orice. Dar în majoritatea timpului stăteam singură pe balcon, bând vin și fumând țigări.

Unul dintre prietenii mei – primul meu iubit, de fapt – locuia în Shanghai în acea perioadă și mi-a oferit apartamentul lui în timp ce el călătorea în timpul verii. Mi-a trimis cheile lui prin poșta și, într-o perioadă în care mintea mea era încețoșată, am plecat în China.

Am făcut tot posibilul să fiu aventuroasă și deschisă – precum un clișeu din filmul «Mănâncă, roagă-te, iubește» - dar după câteva zile, m-am găsit stând pe balconul prietenului meu, bând vin și fumând țigări.

Singura mea epifanie în călătoria aceea a fost aceea că voiam să merg acasă. Sfârșitul căsătoriei mele nu necesita o revizuire completă a vieții mele, doar a înmsemnat că trebuie să merg mai departe cu noua stare de normalitate.

M-am întors în Haarlem, și în prima zi în care m-am întors la muncă, am fost concediată. Am petrecut o zi în pat uitându-mă la tavan, întrebându-mă dacă într-adevăr vor sfârși podul surorii mele până la urmă.

Ca editor în limba engleză în Olanda, posibilitățile erau limitate. Un prieten – un bărbat irlandez în vârstă de 50 de ani – mi-a sugerat să contactez foștii colegi din Statele Unite, iar la sfârșitul săptămânii voi fi avut destulă muncă pe cont propriu cât să mă întrețin.

Și așa prietenii și foștii mei colegi mi-au amintit că sunt competentă, capabilă, flexibilă.,

Irlandezul și cu mine am început eventual să avem ceea ce numeam întâlniri amoroase, dar în general ne plimbam și experimentam cu gătitul. Ne-am uitat într-o doară la serialul HBO «Roma». Ne-am descoperit și ne-am acceptat eurile domestice.

Eram parteneri. Era bine să fiu răspunzătoare, grijulie, parte dintr-o echipă. Șase luni mai târziu, eram însărcinată. Când fiul nostru avea opt luni, am rămas din nou însărcinată, iar când fiica noastră avea opt luni, așteptam cel de-al treilea copil.

Am divorțat la 37 de ani, iar până la vârsta de 40 eram recăsătorită, mă lansasem într-o carieră în jurnalism și aveam trei copii frumoși.

Divorțul, de asemenea, ne-a făcut pe mine și pe fostul meu să ne placem din nou. Suntem prieteni și sunt recunoscătoare.

Pentru mine, divorțul la 37 de ani însemna că eram echipată cu destul «trecut» - în domeniul profesional, relațional și al maturității în general – să aterizez în picioare, în timp ce avea încă destul «viitor» pentru a oferii vieții o nouă direcție”, a mărturisit Brown Hamilton.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net