Aleksei Navalnîi se întoarce în Rusia duminică, deși riscă închisoarea!

aleksei-navalnii.jpg

aleksei navalnii
Liderul opoziției ruse Aleksei Navalnîi a intrat în comă după ce a băut un ceai în avion, în august
foto: EPA-EFE

Decizie neașteptată! Aleksei Navalnîi (44 de ani) că se întoarce în Rusia duminică (17 ianuarie). Opozantul rus se află în convalescenţă în Germania, după ce a fost victima unei presupuse otrăviri cu noviciok, în august, în spatele căreia acuză că se află Vladimir Putin.

”Am supravieţuit. Iar acum Vladimir Putin, care a dat ordinul să fiu asasinat (...), le spune servitorilor săi să facă totul pentru ca eu să nu mă mai întorc” în ţară, denunţă opozantul, în vârstă de 44 de ani, într-o înregistrare video postată pe Instagram. Acesta a precizat că a cumpărat un bilet la o linie aeriană regulată, la 17 ianuarie, potrivit news.ro.

”Problema revenirii sau nu (în ţară) nu s-a pus niciodată pentru mine. Pur şi simplu pentru că nu am plecat. M-am trezit în Germania, unde am ajuns într-o cutie de reanimare”, afirmnă Navalnîi.

Aleksei Navalnîi, otrăvit în august

Un activist împotriva corupţiei şi un inamic jurat al Kremlinului, Navalnîi s-a simţit rău în august, la bordul unui avion, în timp ce se întorcea dintr-un truneu electoral în Siberia.

Avionul a aterizat de urgenţă la Omsk, unde opozantul a rămas spitalizat 48 de ore înainte să fie evacuat, în comă, către Germania. El a ieşit din comă la începutul lui septembrie, iar trei laboratoare europene au conchis că a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip noviciok, comnceput de societici în scopuri militare.

Riscă închisoare cu executare la revenirea în Rusia

Această concluzie a fost confirmată de către Organizţaia pentru Interzicerea Armamentului Chimic (OIAC), iar o anchetă a mai multor publicaţii arată cu degetul o responsabilitate a serviciilor speciale FSB în această otrăvire.

Navalnîi îl acuză pe Putin, de când a ieşit din comă, de faptul că a ordinat în mod direct asasinarea sa, o acuzaţie pe care Kremlinul o respinge. El riscă o pedeapsă cu închisoarea în Rusia, după ce justiţia rusă a înregistrat marţi o plângere prin care se cere transformarea unei pedepse la închisoare cu suspendarea împotriva sa într-o pedeapsă cu executarea închisorii.

Aleksei Navalnîi susține că plângerea a fost depusă de către serviciul penitenciar rus FSIN cu privire la o condamnare din decembrie 2014 şi denunţă o manevră vizând să-l împiedice să revină în ţară.

La sfârşitul lui decembrie, o anchetă cu privire la ”fraude la scară mare” a fost deschisă împotriva sa, iar Comitetul rus de anchetă a anunţat că este suspectat de faptul că a cheltuit în scop personal donaţii în valoare de 365 de milioane de ruble (3,9 milioane de euro).

Loading...
 
 

Citește și

  • Aleksei Navalnîi

    Alexei Navalnîi este cel mai vehement critic și principalul opozant al regimului de la Kremlin și se numără printre puținele figuri politice din Rusia care au avut curajul să lupte deschis împotriva lui Vladimir Putin. Acum se află în comă, pe patul de spital, într-o unitate medicală din Siberia, otrăvit, deși medicii nu au confirmat această ipoteză.

  • aleksei

    Aleksei Navalnîi se simte mai bine și face pași mici, dar siguri, în procesul de recuperare. De când a ieșit din comă a distribuit două imagini pe contul personal de Instagram pentru a-i asigura pe toți că starea sa este una bună și că ce a fost mai greu a trecut. Opozantul rus este hotărât să facă lumină în cazul otrăvirii sale și solicită ca Rusia sa îi înapoieze hainele pe care le purta atunci când a intrat în comă. Mai mult decât atât, Aleksei acuză Rusia și susține că aceasta ar reține probe importante în dosarul său.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1