Ajutor inedit pentru victimele uraganului! A donat peste 30 de litri de lapte

Ultima actualizare:

    Sute de familii au rămas fără alimentele de bază Foto: Getty
Sute de familii au rămas fără alimentele de bază Foto: Getty

O mamă din Missouri a dorit să ajute victimele uraganului Harvey și a făcut acest lucru într-un mod foarte personal. A donat peste 30 de litri de lapte matern femeilor care se află în zonele afectate de urgan și care trebuie să îți hrănească bebelușii.

Danielle Palmer deținea o cantitate semnificativă de lapte matern pentru că fiul ei suferă de o afecțiune care îi interzice să consume lapte. Băiețelul de șase luni al Daniellei are un defect congenital rar al inimii.

Daniella și-a justificat gestul, spunând: „ Fiul meu nu a putut bea lapte de la începutul vieții sale. Tot laptele pe care l-am produs l-am păstrat, congelat, în frigider. Mereu am avut rezerve considerabile . Băiețelul meu a trecut deja prin opt intervenții chirurgicale și tot nu poate tolera laptele matern".

Femeia a aflat despre organizația Milk Sharing prin intermediul doctorului care urmărește evoluția stării de sănătate a băiețelului ei. Nu a ezitat să doneze cei 30 de litri și să convingă și alte mame să îi urmeze exemplul.  Palmer a declarat pentru o publicație britanică: „ Nu îmi este ușor să accept boala de care suferă fiul meu, dar întotdeauna am sperat că va ieși ceva pozitiv din toată suferința noastră, și iată că așa se întâmplă. Sunt mai mult decât recunoscătoare că laptele păstrat de mine poate să ofere puțină liniște și confort mamelor aflate în zonele afectate de dezastru".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (5) jpg
bebelus jpg
pensie jpeg
invitatie de nunta jpg
Prințul William în noiembrie 2023  foto   GettyImages jpg
eruptie vulcan jpg
bataie bici campanie sibiu jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net