Agenția Europeană pentru Medicamente, despre a treia doză de vaccin: “E prea devreme să confirmăm dacă e nevoie de supra-rapel”

Ultima actualizare:

    Datele oficiale arată că rata de infectare în rândul vaccinaților este foarte scăzută
Datele oficiale arată că rata de infectare în rândul vaccinaților este foarte scăzută

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat vineri, 6 august, că nu există suficiente date pentru a recomanda vaccinarea cu a treia doză de ser anti-Covid. Franța și Germania au dezvăluit că din septembrie vor trece la administrarea dozei de suplimentare persoanelor vulnerabile.

"Deocamdată este prea devreme să confirmăm dacă şi când o doză de supra-rapel a vaccinurilor anti-COVID-19 va fi necesară, pentru că nu avem date suficiente din campaniile de vaccinare şi din studiile aflate în desfăşurare pentru a înţelege cât timp va dura protecţia oferită de vaccinuri", au anunţat, vineri, 6 august, reprezentanţii EMA, conform Agerpres.

Cu toate acestea, Germania intenţionează să administreze a treia doză pacienţilor cu imunitate compromisă, persoanelor cu vârste înaintate şi rezidenţilor din centrele pentru bătrâni începând din luna septembrie. Franţa lucrează la rândul ei la un plan ce vizează vaccinarea cu a treia doză în cazul vârstnicilor şi persoanelor vulnerabile tot din septembrie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net