Lucrează la 60 de grade Celsius fără apă sau mâncare. Pentru ei e Ramadan

Ultima actualizare:

Zeki a venit în România în urmă cu zece ani când s-a angajat ca bucătar la Restaurantul cu specific turcesc „Golden Falcon“. Şi-a găst o nevastă româncă aici, cu care are şi un băiat, pe nume Taher, şi nu se mai gândeşte să se întoarcă în Istanbul, de unde este originar. „Îmi place foarte mult în România. M-am obişnuit şi mă simt ca acasă“, spune bărbatul.

În perioada Ramandanului, însă, recunoaşte îi că este cel mai greu la muncă. Potrivit religiei musulmane, credincioşii adulţi nu au voie, în acest interval de timp, să mănânce sau să bea nimic, cât e ziua de lungă.

Nu degustă mâncarea pe care o pregătesc

Doar seara, când apune soarele, adică după ora 20.30 până dimineaţa când răsare, adică în jurul 4.30, au voie să se delecteze cu ce bucate vor, şi să bea câţi litri îi ţine stomacul.

„Îmi este greu, mai ales că mor de sete. La bucătărie sunt aproximativ 60 de grade Celsius, în preajma cuptorului. Dar ce să fac? Dacă Allah este Sus, reuşesc să trec peste orice fel de tentaţie“, susţine Zeki.

La „Golden Falcon“ sunt doi bucătari musulmani şi ambii ţin post negru - niciunul nu degustă mâncarea pe care o pregătesc. „Mai este un băiat turc care nu ţine Ramadanul şi încearcă el mâncarea, ne spune dacă mai are nevoie de ingrediente“, povesteşte musulmanul

Soţia îl aşteaptă seara cu bucate turceşti

Când termină programul la restaurant, în jurul orie 20,30, Zeki dă fuga acasă, unde îl aşteaptă nevasta cu bucatele pregătite. „Ea este ortodoxă, dar este alături de mine şi se abţine şi ea de la mâncare, atât cât poate. A învăţat să găteacă turceşte şi mă aşteaptă cu merinde foarte bune“, povesteşte turcul, abţinându-se cu greu să nu se gândească ma mâncare.

Restaurantul „Golden Falcon“ a fost deschis în 1995 şi este unul dintre cele mai vechi localuri turceşti din Bucureşti. Pe lângă acesta, între timp, s-au mai deschis multe alte cârciumi în Capitală cu specific oriental şi angajaţi musulmani.

Majoritatea dintre aceştia ţine post negru în perioada Ramadanului, dar o parte au fost nevoiţi să se abţină parţial de la mâncare, din cauză că trebuie  să deguste bucatele pe care le pregătesc şi din cauza temperaturilor foarte ridicate la care lucrează (fiind tentaţi să bea măcar apă pentru a nu se îmbolnăvi).În această perioadă, în Bucureşti, se înregistrează temperaturi de peste 35 de grade, medicii recomandând să se consume cantităţi de peste doi litri de apă pe zi, pentru a nu se deshidrata.

Ce este Ramadanul

Ramadanul este a noua lună din calendarului islamic şi simbolizează celebrarea revelaţiei coranice a profetului Muhammad. Anul acesta, cea mai importantă sărbătoare islamică a început miercuri, pe 11 august şi durează până la 9 septembrie. Musulmanii adulţi trebuie să postească din zori până după apusul soarelui - adică nu au voie să mănânce, să bea (nici măcar apă), să fumeze sau să întreţină relaţii sexuale în această perioadă. De asemenea. credincioşii nu trebuie să mintă, să jignească sau să blesteme. Singurii care sunt scutiţi de la post sunt femeile gravide, femeile care alăptează, cei care fac călătorii şi bolnavii. Chiar şi aceştia, totuşi, trebuie să ţină postul mai târziu.

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net