Leonardo îl scoate din schemă pe Chivu

Ultima actualizare:

Corriere dello Sport a dezvăluit ieri că tehnicianul brazilian va efectua două sau trei schimbări în primul „11", în funcţie şi de transferurile din această iarnă, unul dintre numele vizate fiind cel al fundaşului român.

Astfel, Chivu va „plăti" pentru evoluţiile modeste din ultima perioadă, care i-au atras nenumărate critici în presa din „Cizmă" şi nu de puţine ori titlul (neoficial) de „cel mai slab jucător de pe teren".

Un argument în plus pentru decizia lui Leonardo ar fi desigur şi faptul că românul nu contribuie aproape deloc la faza de atac.

Cunoscut ca un antrenor ofensiv, caracteristică pe care a urmărit să o imprime şi în mandatul său la AC Milan, brazilianul de 41 de ani îl preferă astfel în banda stângă a apărării pe mult mai versatilul Javier Zanetti.

La 37 de ani, „Tractorul" încă mai face curse între careuri, dovadă fiind şi golul marcat de el în semifinala Campionatului Mondial al Cluburilor, cu Seongnam.

De altfel, Chivu era anunţat rezervă de presa italiană şi în momentul în care Rafa Benitez a preluat-o pe campioana Europei.

Accidentările l-au forţat însă pe spaniol să facă mai multe rocade între posturi, astfel că în cele din urmă internaţionalul român şi-a recăpătat statutul de titular.

Apoi, şi l-a păstrat în pofida deselor divergenţe pe care le-a avut cu Benitez.

Echipa lui Leonardo

Julio Cesar - Maicon, Lucio, Ranocchia, Zanetti - Cambiasso, Sneijder, Thiago Motta - Kaka, Milito, Eto'o

image
image
image
image
image
image
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
Valea Cernei și Cernișoarei, după inundatii  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (90) jpg
ungaria romania colaj pexels jpg
Gustav Klimt Immersive Experience Gold in Motion 2 jpg
cafea jpg
renovare apartament jpg
WhatsApp Image 2024 04 24 at 10 52 03 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net