Klaus Iohannis, ameninţat cu moartea

Ultima actualizare:

"Mai exact este vorba de o scrisoare pe care Klaus Iohannis a primit-o acasă şi care este probă la dosar. În acest moment există un dosar penal, iar cercetările continuă” a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Balteş. Primarul Sibiului nu a dorit deocamdată să comenteze pe marginea acestui incident.

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a primit o scrisoare anonimă de ameninţare cu moartea în ultima zi de dinaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale, potrivit săptămânalului sibian "Turnul Sfatului". Johannis era la acel moment premierul propus de alianţa PSD-PNL-UDMR.

"Mesajul din scrisoare poate fi sintetizat sub forma ideii «pleci sau mori»", au declarat surse judiciare pentru publicaţia sibiană.

Scrisoarea a fost deschisă de Johannis în ziua de sâmbătă. "A fost o greşeală din partea domnului primar faptul că a deschis această scrisoare. În acel moment era potenţialul viitor premier al României. Acea scrisoare putea să conţină antrax sau putea să conţină şi un sistem cu un mini-explozibil", au declarat pentru "Turnul Sfatului" surse judiciare. Deschisă de primar înainte să ajungă în mâinile autorităţilor, amprentele expeditorului nu mai pot fi identificate.

"Domnul primar Klaus Johannis nu comentează", a spus Mirela Gligore, şefa Biroului său de presă. Casa lui Johanis este păzită de autorităţi în permanenţă.

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net