Jurnalul «Îngerului morţii», Josef Mengele, vândut la licitaţie

Ultima actualizare:

Căpitan al SS, Mengele a iniţiat şi condus odioasele "selecţii" ale evreilor deportaţi din toată Europa pentru exterminarea lor la Auschwitz-Birkenau. A efectuat, de asemenea, experimente inumane pe deportaţi, mai ales pe cupluri de gemeni, fiind obsedat de clonarea specimenelor perfecte din rasa ariană.

Jurnalul - notează The Telegraph - conţine gânduri eclectice şi lumeşti, precum laude aduse guvernării britanice în India sau dragostea sa pentru romanul lui Boris Pasternak, Dr. Zhivago. În document există însă şi referiri la atrocităţile sale, de genul ideii conform căreia dacă lumea nu adoptă programele de tipul celor de la Auschwitz, "omenirea este sortită pieirii".

"Dobitoci inferiori" scria Mengele descriind rasele considerate inferioare, despre care spunea că trebuie exterminate. Apoi, preciza cât de mulţumit e de sine după ce a salvat o vacă împotmolită în noroi.

Jurnalul a fost descoperit alături de mai multe scrisori în arhivele poliţiei din Brazilia, unde a trăit până la moarte (1979). Jurnalul, scris începând cu 1960, când Mengele avea 49 de ani, va fi vândut la o licitaţie organizată în SUA de casa Alexander Autographs.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net