Jaful anului în Bucureşti: Hoţii au furat 25 de kilograme de aur

Ultima actualizare:

Atacul din incinta complexului comercial Bucur Obor a fost dat în această dimineaţă, în jurul orei 3.00. Poliţiştii au fost alertaţi imediat de unul dintre agenţii de pază ai unităţii. „Hoţii au forţat uşile de la intrarea în magazin şi au luat două seifuri în care se aflau 24 de kilograme de aur. Prejudiciul se ridică la 670.000 de euro", a declarat, pentru Adevărul de Seară, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul şef Christian Ciocan.

La primele ore ale dimineţii, criminaliştii încă prelevau probe din incinta complexului Bucur Obor care a fost deschis după programul normal, la ora 9.00. Locul unde s-au aflat seifurile erau împrejmuite cu benzi de protecţie, iar anchetatorii căutau amprente şi alte urme care ar fi putut fi lăsate de autori pe vitrinele sparte.

Atât în faţa magazinului dinspre piaţă, pe unde au pătruns hoţii, dar şi în interiorul magazinului, era plin de agenţi de pază care îi îndepărtau pe curioşi. "În seifuri era aur, iar paza este asigurată cu agenţi", a declarat Aisin, unul dintre proprietari care aştepta ca poliţiştii să încheie cercetările la faţa locului.

Hoţii au fugit cu lingouri

Una dintre casele de valori era încastrată, în ea fiind zece kilograme de aur, iar cealaltă, cu 14 kilograme de aur, nu era fixată în podea. Infractorii au reuşit să plece din magazin cu ambele seifuri pline cu aur şi asta pentru că au putut să le disloce. Jaful s-a petrecut la mai puţin de o lună de când patronii au fost avertizaţi să-şi ia măsuri de sigrunaţă.

"Firmele respective primiseră avertisment, în urma unui control al poliţiei, pentru că nu asigurau măsuri de pază corespunzătoare", a mai spus comisarul şef Christian Ciocan. De asemenea, într-unul din seifuri erau două lingouri din aur ale Băncii Naţionale Române, pentru care nu s-a asigurat nicio măsură de protecţie.

Şi pentru că nu s-a ţinut cont de recomandările poliţiei înainte de comiterea jafului, proprietarii celor două firme păgubite riscă acum să fie şi amendaţi.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net