Istanbul: 15 persoane au fost rănite într-o explozie

Ultima actualizare:

Deocamdată nu se ştie dacă răniţii sunt poliţişti sau civili.

Potrivit postului de televiziuen turc NTV, bomba a vizat o maşină a poliţiei, iar autorităţile suspectează că este vorba de un atentat sinucigaş.

Imaginile difuzate de televiziuni arată echipaje de poliţie şi ambulanţe grăbindu-se la faţa locului.

Potrivit unui jurnalist Sky News aflat în piaţă, a avut loc o explozie puternică, urmată de focuri de armă. "Pot vedea ceea ce par a fi rămăşiţe umane în faţa unui autobuz de poliţie", a declarat corespondentul Sky News.

"În piaţa Taksim, care este centrul Istanbulului, întotdeauna este prezentă poliţia şi circa trei sau patru autobuze de poliţie. Se pare că cineva care avea o bombă a încercat să se uce într-unul dintre autobuze. Bomba s-a detonat prematur şi se pare că persoana care o transporta a murit", a adăugat el. 

Toate persoanele rănite au fost duse la spital, iar zona a fost închisă. Totodată, poliţia a interzis circulaţia pe strada Istiklal, aflată în apropiere.

Rebelii kurzi din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), precum şi grupări de extremă-stânga au comis în trecut atentate cu bombă la Istanbul, un oraş cu peste 12 milioane de locuitori.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net