Ionuţ Lupescu: «Dansez sirtaki la chefuri!»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

O fire liniştită, Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, preferă în timpul liber să se relaxeze în compania colecţiei sale impresionante de muzică clasică şi veche sau să meargă la schi în Austria, ţară unde evadează când este sătul de scandalurile din fotbalul românesc.

Click!: Ce porecle aveaţi când eraţi mic? Vă place să fiţi strigat cu apelativul de "Kaiser"?

În copilărie mi se spunea "Lupi". Nemţii m-au poreclit "Kaiser-ul" pentru că jucam libero la fel ca Beckenbauer şi oricine ieşea în evidenţă pe postul acesta era asemănat imediat cu el. Nici nu mă deranjează să mi se zică aşa, dar nici nu îmi vreo plăcere specială. Prefer ca cei din jur să mă cheme simplu Ionuţ.

Ce visaţi să deveniţi când eraţi mic?

Fotbalist, numai la asta m-am gândit din copilărie. Nu am visat niciodată să ajung preşedinte, astronaut sau altceva. Când am debutat la prima echipă a lui Dinamo, atunci mi-am dat seama că mi s-a îndeplinit marele meu vis şi a fost o bucurie fantastică.

simeon stalpnicul png

Colecţionaţi ceva?

Când eram jucător activ, muzica era marea mea pasiune. Aveam la un moment dat o colecţie de peste 1.000 de cd-uri. Între timp, nu am mai avut timp să ma preocup de ea.

Ce stil de muzică vă place? Care a fost ultimul concert la care aţi fost?

Ascult aproape orice în afară de muzica dance şi tehno, nu mă caracterizează stilul acesta mai zbuciumat, sunt o persoană mai liniştită. Ultimul concert la care am asistat a fost cel al lui Bruce Springsteen la Viena.

Cu dansul cum staţi? Aţi putea concura la "Dansez pentru tine"?

(Râde) Nu aş spune că sunt chiar un expert, dar mă descurc binişor. Îmi place muzica grecească şi ocazional mai dansez sirtaki la petreceri.

Ce gen de filme urmăriţi când aveţi timp?

Tocmai aceasta este problema că am foarte puţin timp. Când mă eliberez totuşi, prefer filmele cu marii actori. Starul meu preferat este Robert de Niro, este realmente un monstru sacru al cinematografiei.

Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-aţi primit?

Toate cadourile de la soţie sunt frumoase pentru că în fiecare an încearcă să mă surprindă cu ceva nou.

Dacă ar fi să vă stabiliţi în afara României, ce oraş v-ar atrage?

Viena, pe departe, merg deseori acolo. Am vrut chiar la un moment dat să îmi cumpăr o casă şi să mă stabilesc definitiv. Nici acum nu am renunţat chiar în totalitate la idee. Dacă mi se pune pata într-o zi şi vreau să scap de toate scandurile din România, Viena ar fi destinaţia ideală.

Sunteţi gurmand? Ştiţi să gătiţi?

Trebuie să recunosc că îmi place să mănânc bine, dar nu sunt mofturos. Îmi place aproape orice îmi găteşte soţia mea, Flori. Personal, mă pricep la preparat pastele.

Vrea să îşi facă nepotul fotbalist

În aprilie, directorul general al FRF a fost naş pentru băieţelul surorii sale, Anna, şi al fostului baschetbalist Ştefan Lecca.

Pe lângă munca de la federaţie şi cea de la UEFA, Ionuţ Lupescu are de aproape un an şi o nouă ocupaţie: profesor de fotbal. Pentru că micuţul Ioan Robert se joacă deja cu mingea prin casă, "Kaiserul" are mari speranţe că nepoţelul său va ajunge un mare fotbalist.

"Ar fi frumos ca el să ducă mai departe tradiţia în familie. Bunicul lui e rapidist, eu sunt dinamovist, s-ar putea însă ca el să ajungă stelist ca tatăl lui (râde)", a glumit Lupescu.

Îşi petrece sărbătorile în Thailanda

După un an competiţional foarte aglomerat, Ionuţ Lupescu a ales să îşi petreacă Sărbătorile de iarnă pe plajele exotice din Thailanda şi pe pârtiile de schi din Austria.

"O să merg la Phuket să mă liniştesc la plajă. Probabil o să închiriez şi o barcă pe acolo pentru că îmi place mult să mă dau cu skijetul în larg. O să merg şi la schi în Austria pentru că acesta este cel mai mare hobby al meu. Revelionul o să mă prindă în Bucureşti alături de familie şi de prietenii apropiaţi ", ne-a dezvăluit fostul mare internaţional.

Lupescu: "Traore ar trebui să joace cinci ani în Liga 1 pentru a putea vorbi de o naturalizare"Lupescu: "Indiferent ce facem cu Franţa, Răzvan nu va pleca! Putem scoate un egal"

Lupescu: "Nu ştiu dacă Tamaş va purta numărul zece"

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net