«Ejaculez după doar un minut. Ce să fac?»

Ultima actualizare:

    Criza vârstei mijlocii este cea mai nefericită perioadă a vieţii unei femei  şi se manifestă prin depresie, pesimism, pierderea încrederii în sinefoto: 123RF
Criza vârstei mijlocii este cea mai nefericită perioadă a vieţii unei femei şi se manifestă prin depresie, pesimism, pierderea încrederii în sinefoto: 123RF

Are ejaculare precoce, mai precis după numai un minut de la începerea actului sexual. Uite ce sfaturi

" Am şi eu o problemă, ejaculez foarte repede, după un minut. Am 20 de ani şi viaţa sexuală am început-o cam de trei săptămâni. Nu ştiu ce să mă fac, ejaculez foarte repede prima dată. Şi când mă masturbam era la fel.La vârsta asta am înţeles că e o problemă mare şi nu ştiu ce să fac. Se poate corecta această problemă?"

Dragul meu, abia ţi-ai început viaţa sexuală. Trebuie să ai răbdare, experienţa se câştigă în timp. Din câte ştiu, unul din cinci bărbaţi se confruntă măcar o dată în viaţă cu problema ta, ejacularea precoce.

Aceasta poate fi de natură medicală, iar pentru asta trebuie să consulţi un medic, sau de natură psihologică, iar pentru asta îţi recomand să mergi la un psiholog.

Cel mai adesea, ejacularea precoce poate fi controlată dacă urmezi anumiţi paşi. În primul rând, trebuie să ai încredere în tine şi să nu mai fii stresat de câte ori începi o partidă de amor.

Apoi, când simţi că ejacularea este iminentă, opreşte-te din mişcare şi reia acţiunea doar când dispare senzaţia. S-ar putea să fie nevoie să te întrerupi de mai multe ori, dar explică-i partenerei problema şi va înţelege. În fond, şi ea vrea să te ţină cât mai mult. Sunt mulţi factori care contribuie la ejacularea precoce: stresul, problemele de sănătate (de obicei cele la prostată), depresiile.

De aceea, ar fi bine să mergi şi la medic. Nu te jena să spui ce te necăjeşte.

Mai jenant e să ai problema asta toată viaţa de acum înainte. Cât despre masturbare, îţi recomand să nu exagerezi. Totuşi, nu renunţa de tot. Încearcă şi atunci când te autosatisfaci tehnicile despre care ţi-am povestit.

Când simţi că-ţi dai drumul, opreşte-te, strânge-ţi penisul până când simţi că nu mai zvâcneşte, şi reia mişcările abia după ce depăşeşti momentul... Cu răbdare şi perseverenţă vei scăpa de problema asta!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image png
Château d'Armainvilliers jpg
judecatoare pascu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net