Interzis la disco! Petrecăreţii ajung la Steaua II

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ultima ispravă a lui Dayro Moreno, care a fost surprins recent de paparazzi abia ţinându-se pe picioare la ieşirea dintr-un club bucureştean, i-a determinat pe conducătorii clubului să ia măsuri drastice.

Columbianul a primit un ultim avertisment şi a rămas cu acelaşi salariu de până acum, de 5.000 de euro pe lună, în ciuda faptului că i se promisese o mărire în urma evoluţiilor bune din ultima vreme.

Citeşte despre o reprezentativă de temut: Naţionala şpriţarilor «tricolori»!

Faptul că Dayro a sărit calul îi va afecta însă şi pe colegii săi. Astfel, şefii din Ghencea au luat decizia de a le interzice elevilor lui Mihai Stoichiţă să mai piardă nopţile prin cluburi şi discoteci, cu excepţia ieşirilor organizate cu acceptul conducerii.

„La noi nu există probleme în privinţa vieţii extrasportive precum cele de la Dinamo, însă nici nu putem risca să murdărim imaginea clubului prin apariţia altor poze de paparazzi prin ziare. Nu le putem cere băieţilor să stea numai în casă, dar trebuie să înţeleagă că nu poţi face performanţă fără sacrificii. Cine nu înţelege riscă sancţiuni dure, care pot duce chiar şi la excluderea din lot", ne-a explicat un oficial stelist.

Nici excesele alimentare nu mai sunt tolerate în Ghencea, fotbaliştii fiind cântăriţi regulat sub supravegherea managerului sportiv Basarab Panduru, care a decis să taxeze fiecare kilogram în plus cu 500 de euro.

„Fotbaliştii nu mai au voie să bea cola sau să mănânce pizza şi alte produse de fast-food", ne-a precizat aceeaşi sursă din conducere.

„Milităria" lui Dan Petrescu, care a dat roade la Unirea Urziceni, este unul dintre motivele care i-au determinat pe stelişti să adopte acest set de reguli.

Naţionala de fotbal a României are din plin probleme cu petrecăreţii:Mutu şi petrecerile: «M-am comportat ca un profesionist!»Cristea: "Am băut, dar nu m-a cărat nimeni în spate!"Olăroiu: «Goian trebuia să stea prin baruri ca să fie titular!»Naţionala «remaniată»: lista neagră a lui LucescuSăpunaru a «spart» codul lui Lucescu

„Sunt invidios pe performanţa Unirii Urziceni din Liga Campionilor, noi am avut un parcurs slab anul trecut", a recunoscut şi preşedintele Valeriu Argăseală.

"Nu poţi face perfor­manţă dacă laşi fotbaliştii de capul lor. Mie nu-mi plac discotecile, acolo este gălăgie, se aude numai «bum» - «bum»!" Gigi Becali, patron Steaua

"Am vorbit cu jucătorii şi le-am spus ce e mai bine pentru ei. Anul trecut, echipa care a făcut cele mai puţine greşeli a şi câştigat titlul", Basarab Panduru, manager sportiv

"E bine ca fotbaliştii să se mai şi distreze. Pe vremea mea, le spuneam că pot merge unde vor după meciuri şi cu condiţia să nu ajungă pe la Miliţie." Emeric Ienei, fost antrenor

Mai citeşte:Lui Dayro Moreno i se va mări salariulGripa porcină ţine «câinii» departe de cluburi

Citeşte despre "aventurile" bahice ale lui Gabriel Tamaş de la Dinamo:Tamaş, amendat cu 2.500 € pentru că a lipsit la antrenament!Tamaş a băut în fieful SteleiTamaş:«La Dinamo e mai rău ca la armată!»Nicolae Badea: «Tamaş poate să bea şi două sticle de vin»

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net