A înnebunit de tot Maradona?

Ultima actualizare:

Victoria cu 5-0 în faţa Canadei l-a dus pe culmile extazului pe Maradona, care s-a bucurat pe bancă la fiecare reuşită a elevilor săi de parcă Argentina tocmai ar fi câştigat Cupa Mondială.

În pofida adversarului mai mult decât modest, acesta a aplaudat toate golurile, s-a îmbrăţişat cu secunzi, preparatori fizici şi cu cine a mai găsit prin preajmă şi mai-mai să plângă de emoţie pentru reprezentaţia de forţă a jucătorilor săi.

Însă gestul suprem al lui Maradona ar putea să vină după CM şi doar în cazul în care „pumele" vor câştiga pe bune în Africa de Sud.

„Dacă luăm Cupa Mondială, o să alerg în boaşele goale prin centrul Buenos Airesului", a spus Maradona, care pare a avea o „slăbiciune" pentru părţile intime masculine, mai ales în relaţia sa cu presa.

„Să mă scuze doamnele, voi să mi-o sugeţi", le-a zis Maradona jurnaliştilor după calificarea Argentinei la Cupa Mondială.

În plus, Diego nu se menajează nici în preajma fotbaliştilor, conform presei argentiniene, acesta explicându-i lui Messi de ce nu l-a folosit în amicalul împotriva Canadei cam aşa: „Dacă ţi se întâmplă ceva în meciul ăsta, o să-mi iau o grămadă de şuturi în ouă".

Teama de o accidentare a vedetei sale vine după ce Messi a fost „controlat" ceva mai tare la un antrenament de Javier Mascherano, fotbalistul Barcelonei părăsind terenul şchiopătând.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net