Incredibil! Au acelaşi creier, îşi aud gândurile şi văd aceleaşi lucruri

Ultima actualizare:

Citeşte şi:

Ele văd lumea una prin ochii celeilalte

Şi-a cheltuit averea când a aflat că e pe moarte. Diagnosticul era greşit - VIDEO

Fata-pisică nu mai are scăpare

Pentru că talamusul, acea parte a creioerului care trimite senzaţiile fizice şi funcţiile motorii la cortexul cerebral, este comun, Krista îi poate auzi gândurile Tatianei şi invers. În plus, siamezele pot vedea una prin ochii celeilalte.

"Când se joacă, una dintre ele întinde mâna şi apucă un obiect din faţa surorii sale, chiar dacă în mod normal nu ar avea cum să-l vadă. Este absolut incredibil să le priveşti", a povestit mama gemenelor, Felicia Simms.

"Dacă una dintre ele se răneşte, cealaltă simte totul. Dacă o cerţi pe una şi cealaltă va plânge", a mai spus femeia.

Felicia a aflat că fiicele sale sunt siameze în timpul unei ecografii efectuate în luna a cincea de sarcină.

"Medicii mi-au spus că gemenele sunt unite. Am simţit în acel moment cum mă loveşte cineva cu un baros. Totul părea ireal, ca şi cum aş fi trăit într-un vis şi sunt pe cale să mă trezesc.

Dar, după ce le-am văzut la ecografie, totul mi s-a clarificat. Indiferent ce avea să urmeze, am decis să le ofer cea mai bună viaţă posibil", a încheiat mama.

Vezi şi:

Înfricoşător! A filmat fantoma unui copil într-un cimitir - VIDEO

Şocant! El este infractorul cu jumătate de cap

Ei formează cel mai înalt cuplu de pe planetă! VIDEO

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net