Iarna va fi lungă şi cu zăpadă

Ultima actualizare:

    Va ninge mai mult decât anul trecut
Va ninge mai mult decât anul trecut

După câteva zile şi nopţi reci şi umede, de sâmbătă, va apărea din nou soarele şi sunt posibile temperaturi de până la 22 de grade, în sudul ţării.

A fost o săptămână apăsătoare: a plouat mocăneşte, a nins şi a căzut lapoviţă, iar vântul a suflat cu 25 de km/oră.

La Joseni, în judeţul Harghita, au fost minus 11 grade în noaptea de duminică spre luni, iar în Capitală termometrele au stat la numai 5 grade mai multe zile la rând.

Ieri, temperaturile au mai urcat, iar meteorologii prognozează pentru sâmbătă între 10 şi 22 de grade, mai cald în sudul ţării. Vor fi, cel mai probabil, cam ultimele zile de toamnă, pentru că iarna va veni repede şi va fi lungă.

"Potrivit colegilor mei de la Laboratorul de Prognoze pe Lungă Durată, iarna va fi uşor mai caldă decât în mod normal şi cu ceva mai multă zăpadă decât în anii anteriori, atât în ceea ce priveşte numărul zilelelor în care va ninge, cât şi a cantităţii în care vor cădea precipitaţiile", ne-a spus meteorologul Dumitru Baltă.

NOIEMBRIE

În nopţile cele mai reci, temperaturile vor coborî sub minus 10 grade în depresiunile din centrul şi nordul ţării, unde şi precipitaţiile vor fi mai bogate. Se va produce brumă în majoritatea regiunilor, iar în intervalele cele mai reci, va fi lapoviţă şi ninsoare, în special la deal şi la munte.

DECEMBRIE

Locuitorii din vestul şi sudul ţării vor avea parte de perioade scurte cu zile frumoase, când temperaturile vor urca până la 15 grade. Însă, în nopţile cele mai reci, valorile vor scădea sub minus 15 grade, în centrul şi nordul ţării, unde cantitatea de precipitaţii va fi mai mare.

IANUARIE

În zonele de câmpie, vor fi zile cu soare şi temperaturi maxime de 10 grade, dar în restul ţării, centru şi nord, va fi frig, sub minus 15 grade. În jumătatea de nord a ţării, sunt prognozate precipitaţii abundente, în special sub formă de ninsoare.

Omăt de 40 de centimetri, la Straja

Drumul care face legătura cu staţiunea de schi Straja, din Valea Jiului, este blocat de zăpada căzută în ultimele 48 de ore, accesul în staţiunea făcându-se cu telescaunul. Nici autovehiculele 4x4 nu au putut urca în staţiune. Stratul de zăpadă măsoară peste 40 de centimetri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kovacs jpg
image
image
image
image
image
image
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
image
actualitate.net
image
actualitate.net