Gigi Becali: «Aş putea lucra cu Bölöni»

Ultima actualizare:

Patronul Stelei a confirmat şi el că Ladislau Bölöni este o variantă de antrenor pe care o ia foarte serios în calcul, mai ales în condiţiile în care şi fostul mijlocaş al Stelei ‘86 îşi doreşte să antreneze echipa roş-albastră.

"Deocamdată avem un antrenor, pe Marius Lăcătuş. Pe viitor, nu exclud însă o colaborare nici cu Loţi Bölöni, nici cu Olăroiu, nici cu Hagi, nici cu Dan Petrescu sau altcineva. Orice este posibil, n-am nici o problemă să lucrez cu Bölöni", a declarat Gigi Becali.

Chiar dacă a spus în urmă cu câteva zile că postul lui Marius Lăcătuş este foarte sigur până în iarnă, apropiaţi ai latifundiarului din Pipera susţin că Becali ar fi tentat să renunţe la tehnician chiar de sâmbătă, dacă Steaua nu va reuşi să câştige în deplasarea de la Târgu Mureş.

Sunt foarte liniştit, am purtat o discuţie cu Gigi Becali despre viitorul echipei. Să faci o echipă să meargă strună în trei luni e foarte greu. Suntem în semifinalele Cupei, avem şanse bune de calificare în primăvara europeană şi sunt şanse să luăm şi titlul", a spus ieri Lăcătuş.

Loţi Bölöni le-a solicitat deja oficialilor lui FCM Târgu Mureş opt bilete pentru meciul de sâmbătă, pe care-l va urmări împreună cu prietenii tăi.

Cu siguranţă, va purta cu această ocazie şi o primă discuţie personală cu Gigi Becali, după o perioadă de câţiva ani în care l-a contestat în termeni extrem de duri pe latifundiarul din Pipera. Altfel, biletele puse în vânzare pentru meciul dintre FCM şi Steaua s-au epuizat ieri în numai cinci ore.

Bölöni va renunţa la Duckadam!

În cazul în care ar deveni noul antrenor al Stelei, Ladislau Bölöni ar urmă să vină însoţit de un nou preşedinte, care ar urma să-l înlocuiască pe Helmuth Duckadam.

Surse din anturajul fostului selecţioner susţin că Bölöni şi-ar dori să lucreze alături de un om care să-l ajute cu adevărat în comunicarea cu patronul, aşa cum era Mihai Stoica pe vremea lui Walter Zenga şi Cosmin Olăroiu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fumat , alcool, jpg
image
image
image
image
image
image
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net