Fotbalistul Cornel Buta de la Poli Iaşi are gripă porcină

Ultima actualizare:

    Cornel Buta
Cornel Buta

Fundaşul dreapta al echipei de fotbal Politehnica Iaşi a fost confirmat în, marţi dimineaţă, ca fiind bolnav de AH1N1.

Reprezentanţii Clubului Politehnica Iaşi susţin că fotbalistul Cornel Buta s-a simţit rău în cursul zilei de vineri, când s-a dus la medic.

„I s-au luat analizele atunci, iar astăzi a fost confirmat cu gripă porcină. El se simte bine acum, nu mai are nimic", a declarat Cristian Stărică, preşedintele clubului ieşean, pentru Adevărul.

El a precizat că fundaşul lui Poli se simte foarte bine acum, dar antrenamentele au fost suspendate începând de astăzi până în momentul în care vor veni precizări de la Direcţia de Sănătate Publică.

„Noi aşteptăm acum să ne spună ce avem de făcut, dacă mai continuăm activitatea sau nu. Momentan, toţi jucătorii sunt acasă pentru că le-am spus s stea izolaţi şi să aştepte să fie sunaţi de noi", a mai spus Stărică.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică confirmă faptul că fotbalistul de 32 de ani a fost izolat, iar conducerea clubului se interesează în prezent ce măsuri trebuie să ia pentru a dezinfecta la vestiare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
ceapa verde adobesotck jpg
image png
bani  foto   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net