Femeile spirituale fac mai mult sex

Ultima actualizare:

Cei implicați în studiu erau studenți; astfel, toți cei 353 (dintre care 61% erau femei) au răspuns la un chestionar în care erau întrebați despre dozele de alcool pe care le consumă, impulsivitate, religie, spiritualitate și practici sexuale.

Afirmațiile privind spiritualitatea, care au fost ordonate în funcție de numărul de voturi primite, includeau expresii precum ”În liniștea rugăciunilor mele/meditației găsesc sensul vieții” sau ”Chiar dacă oamenii pot fi dificili, eu simt că am o legătură specială cu toată umanitatea”.

În urma studiului s-a descoperit că bărbații spirituali nu sunt afectați din punct de vedere sexual. Cercetătorii s-au gândit că bărbații nu privesc spiritualitatea ca pe ceva sexual, deoarece, biologic vorbind, ei nu privesc sexul ca pe o ”poartă” spre intimitatea emoțională.

În schimb, pentru femei, spiritualitatea influențează cel mai mult numărul partenerilor sexuali, cât de des fac sex, cât și tendința de a face sex fără prezervativ.

Însă, până la urmă, este într-adevăr spiritualitatea cea care le face pe femei mai sexuale, sau aceasta doar implică un nivel de libertate în gândire, ce se manifestă în timpul sexului?

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net