"Voiam să ucid pe cineva ca să..." Mărturia unei eleve de 16 ani care şi-a omorât colega

Ultima actualizare:

    Eleva de 16 ani şi-a ucis cu sânge rece colega
Eleva de 16 ani şi-a ucis cu sânge rece colega

O tânără japoneză, care a strangulat apoi a decapitat o colegă de clasă la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat poliţiei că "voia să ucidă şi să disece pe cineva ... ca să vadă" ce se întâmplă.

Aceasta este mărturia incredibilă pe care eleva în vârstă de 16 ani a făcut-o anchetatorilor foarte calm şi fără să exprime vreun regret, potrivit unor surse din cadrul poliţiei citate marţi de presa japoneză.

Faptele au avut loc sâmbătă seara în oraşul Sasebo, în prefectura Nagasaki (sud-vest).  Sâmbătă, părinţii lui Aiwa Matsuo au fost cei care, îngrijoraţi că aceasta nu a ajuns acasă, au alertat poliţia. Duminică dimineaţa, poliţia a descoperit cadavrul fetei în locuinţa ucigaşei sale care, în pofida vârstei, locuia singură în acelaşi oraş cu familia sa. După arestarea ei, în apropierea apartamentului în care locuia, tânăra în vârstă de 16 ani a început să nege totul, afirmând că s-a despărţit de prietena sa sâmbătă seara, în jurul orei 18.30.

Dar în cele din urmă a mărturisit cu sânge rece uciderea sălbatică a colegei sale, după ce a aflat că trupul neînsufleţit al acesteia a fost descoperit la domiciliul ei.  Un anchetator al poliţiei a confirmat marţi pentru AFP că tânăra a mărturisit că a strangulat-o şi a lovit-o pe prietena ei cu un obiect contondent, după care a decapitat-o şi i-a tăiat mâna stângă.

Abdomenul victimei era, de asemenea, deschis, potrivit unor surse citate de presă. Ucigaşa, care ar urma să fie supusă unui examen psihiatric, a manifestat deja probleme de comportament cu câţiva ani înainte, potrivit presei locale. Ea nu a ezitat la un moment dat să toarne soluţie dezinfectantă în mâncarea altor două liceene. "Eram nervoasă pentru că mă dispreţuiau, râdeau de mine în clasă", a declarat ea atunci profesoarei care îi ceruse explicaţii pentru gestul său, continuă Yomiuri Shimbun.

Totodată, adolescenta a disecat unul sau mai multe animale, potrivit altor informaţii apărute în presă. Potrivit mărturiilor strânse de presa japoneză, tânăra ar fi putut fi tulburată de moartea mamei sale anul trecut, din cauza cancerului, şi căsătoria tatălui ei, la scurt timp după decesul acesteia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
436310903 6801597473275047 2085105743623441656 n jpg
ceapa verde adobesotck jpg
image png
bani  foto   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net