VIDEO Ucraina se pregăteşte de război! Aeroportul din Donețk, distrus de bombardamente

Ultima actualizare:

    Miza acestor bombardamente este preluarea controlului aeroportuluiFoto: Captură video
Miza acestor bombardamente este preluarea controlului aeroportuluiFoto: Captură video

Tiruri susţinute de artilerie şi de tancuri au atins joi aeroportul Doneţk care, în pofida faptului că a fost distrus aproape în întregime, a devenit epicentrul unei reintensificări a confruntărilor armate dintre armata ucraineană şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei.

Reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au încercat în două rânduri, joi, să ajungă la faţa locului, dar au renunţat până la urmă, din cauza intensităţii bombardamentelor.

Escaladarea violenţelor, care a început în urmă cu aproape o săptămână, continua în bastionul huilei Donbas. Întreaga linie a frontului pare că s-a trezit, însă zona cea mai agitată se află în estul bastionului rebel Doneţk şi în zona aeroportului, pe care şi-l dispută beligeranţii, informează Mediafax.

Jurnalişti AFP prezenţi de o parte şi de alta a liniei frontului au constatat tiruri intense şi continue toată ziua de joi. Miza acestor bombardamente este preluarea controlului celui mai recent dintre cele două terminale ale aeroportului, care se află parţial pe mâna ucrainenilor.

"Luptele pentru aeroport au atins aceeaşi intensitate ca în perioada de vârf de la sfârşitul lui septembrie şi începutul lui noiembrie", a scris pe Facebook un corespondent de război partizan al Kievului, Iuri Butusov, potrivit căruia "beligeranţi s-au aflat la o distanţă de trei-cinci metri, aproape corp la corp".

Un jurnalist AFP a auzit conversaţii pe talkie-walkie între militari ucraineni care vorbeau despre tiruri susţinute cu tancuri vizând să distrugă unul dintre zidurile noului terminal şi cereau întăriri.

"Ajunşi în apropiere, am apreciat că situaţia era prea imprevizibilă pentru a merge mai departe", a declarat Alexander Hug, unul dintre reprezentanţii misiunii, evocând "lupte continue" şi "atacuri de artilerie grea provenind din ambele tabere".

"Aceste atacuri sunt efectuate, de asemenea, din zone locuite sau de la periferia acestora şi antrenează o ripostă care provoacă victime şi pagube infrastructurilor", a adăugat el.

Joi, zi de doliu pentru Ucraina

Armata ucraineană a afirmat joi seara că a declanşat o contraofensivă şi i-a "respins" pe rebeli, dar că "bătălia continuă".

Kievul a anunţat că doi militari au fost ucişi pe aeroport. La Vodiane, un sat situat la şase kilometri, unde ucrainenii îi evacuează pe cei scoşi din luptă pe aeroport, un jurnalist AFP a văzut joi după-amiaza un mort şi cinci răniţi, dintre care doi în stare gravă.

"Ucraina se pregăteşte de război. Noi suntem pregătiţi de un răspuns pe măsură. Nu suntem slabi", a avertizat "preşedintele republicii" de la Doneţk (DNR) Aleksandr Zaharcenko.

Joi a fost zi de doliu naţional în Ucraina, în memoria celor 13 civili ucişi într-un vehicul lovit de o rachetă, la Volnovaha, marţi, în cel mai sângeros atac comis împotriva civililor de la Acordurile de Pace de la Minsk din septembrie.

Cele două tabere continuă să se acuze reciproc de această dramă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image png
Château d'Armainvilliers jpg
judecatoare pascu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net