VIDEO Putea fi salvată! A fost călcată de două ori de pompierii care au crezut că e moartă

Ultima actualizare:

    Avionul prăbuşit în San Francisco
Avionul prăbuşit în San Francisco

Imagini obţinute de postul american CBS News arată că victima unui accident aviatic era încă în viaţă când a fost călcată de două ori de maşina pompierilor veniţi să ajute răniţii.

Filmarea arată că cel puţin doi muncitori îi avertizează pe pompieri să o evite pe Ye Meng Yuan de 16 ani. Însă aceştia sunt prea grăbiţi şi au impresia că fata e moartă.

Incidentul a avut loc în iulie, în San Francisco, iar fata de 16 ani a fost una din cele trei victime.

Unul dintre pompieri a povestit că, după ce a văzut-o pe Ye, a decis că e moartă, fără ca măcar să o atingă.

La doar 15 minute după ce au văzut-o, maşinile au trecut peste ea, deşi ştiau că se află acolo. Imaginile date publicităţii nu arată acel moment, dar filmarea originală se află în posesia familiei.

În schimb, Departamentul de pompieri din San Francisco spun că totul a fost un accident, pentru că pompierii nu au vazut-o pe fată, care era ascunsă de spuma folosită pentru oprirea incendiului.

Părinţii lui Ye au depus deja o plângere împotriva Departamentului, în care sunt numiţi 37 angajaţi ai aeportului, poliţiei şi pompierilor, toţi acuzaţi de neglijenţă.

Ye şi alţi doi elevi din China au murit în urma unui accident în luna iulie. Avionul în care se aflau nu a aterizat corespunzător iar coada lui s-a rupt, provocând un incendiu. Ceilalţi 304 pasageri au surpravieţuit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net