Topul celor mai mari bănci din Sud-Estul Europei, dominat de România

Ultima actualizare:

    BCR este cea mai mare bancă din Sud-Estul Europei (Foto: Arhivă)
BCR este cea mai mare bancă din Sud-Estul Europei (Foto: Arhivă)

În clasamentul 100 cele mai mari bănci din Sud-Estul Europei, România are cel mai mare număr de bănci: 21, urmată de Bulgaria, care are 18, arată un studiu realizat de seenews.com.

Topul celor mai mari 100 bănci din Sud-Estul Europei este dominat de bănci din România, care are cinci instituţii în primele 10 din top. Astfel lider al clasamentului SeeNews TOP 100 Banks al doilea an la rând este Banca Comercială Română (BCR). Aceasta avea active totale de 17,1 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut, în creştere cu 5,63% faţă de anul 2010. Zagrebacka Banka (ZABA) din Croaţia clasată pe locul al doilea în 2011, cu active totale de 13,8 miliarde de euro, a depăşit NLB cea mai mare bancă din Slovenia, care a scăzut de la poziţia a treia, scrie Adevărul.

BRD ocupă locul al patrulea, urmată de alte două bănci croate, după care vine Unicredit Bulbank AD, singura instituţie financiară din Bulgaria în top 10.

Top 10 cele mai mari bănci este încheiat de Banca Transilvania, CEC Bank şi Raiffeisen Bank România.

Aproximativ 60% din băncile din clasamentul pentru anul 2011 au majorat valoarea activelor lor, iar două din cinci şi-au crescut profiturile lor. Clasamentul atestă că nu a avut loc o îmbunătăţire în termeni de profit net pentru anul trecut, deoarece 40% din bănci au înregistrat o creştere a pierderilor, în comparaţie cu aproximativ 25% în anul 2010.

În Top 100 cele mai mari bănci din Sud-Estul Europei, România are cel mai mare număr de bănci: 21, urmată de Bulgaria, care are 18.

În clasamentul CEE Top 100 Banks au fost incluse companii din România, Republica Moldova, Bulgaria, Croaţia, Serbia, Slovenia, Muntenegru, Bosnia Herţegovina şi Albania.

image
image
image
image
image
image
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net