Stephen Hawking: «Raiul nu există! Este doar o invenţie!»

Ultima actualizare:

Într-un interviu pentru The Guardian, Stephen Hawking a declarat că orice credinţă în rai sau în viaţa după moarte este doar o poveste necesară oamenilor care se tem de moarte.

În 2010 el a lansat cartea The Grand Design în care a explicat de ce nu este nevoie un creator absolut pentru existenţa Universului care, în concepţia omului de ştiinţă, s-a format datorită forţei de atracţie dintre corpuri. Cartea din 2010 a făcut furori printre feţele bisericeşti iar Hawking a fost acuzat că nu are logică în declaraţii.

"Credinţa în rai sau în viaţa după moarte este doar o poveste necesară oamenilor care se tem de moarte. Privesc creierul ca pe un computer care va înceta să funcţioneze atunci când componentele sale se vor strica. Nu există rai sau viaţă după moarte pentru computere. Aceasta este doar o poveste pentru oamenii ce se tem de întuneric. Trebuie să căutăm cea mai mare valoare pe care o putem obţine din acţiunile noastre" a declarat omul de ştiinţă.

Stephen Hawking  este un fizician englez, teoretician al originii universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la catedra de Matematică  la Universitatea Cambridge, deţinută cândva de Isaac Newton.

Stephen Hawking s-a născut în ziua când se împlineau 300 de ani de la moartea lui Galileo Galilei. Şi-a făcut educaţia la St. Albans School (Hertfordshire) şi la University College (Oxford). În 1962 - la vârsta de 20 de ani - obţine titlul de Doctor în Fizică la Trinity Hall din Cambridge, unde îşi începe activitatea didactică şi ştiinţifică.

În 1963, la vârsta de 21 de ani, Hawking observă pentru prima dată o slăbiciune a muşchilor. În urma unui examen medical, se constată o boală progresivă de neuron motor, afecţiune cunoscută sub numele de Scleroză laterală amiotrofică. I se dau maximum 3 ani de trăit. Hawking nu cedează, continuă să lucreze, în ciuda agravării continue a invalidităţii. Se căsătoreşte în 1965 cu Jane Wilde (divorţând ulterior, în 1990), şi va avea trei copii. Paralizia progresează şi, cu timpul, devine complet imobilizat, îşi pierde vocea şi este constrâns să comunice cu ajutorul unui computer sofisticat (conceput special pentru el de un prieten), care poate fi controlat cu mişcări ale capului şi globilor oculari, la o viteză de cincisprezece cuvinte pe minut! Infirmitatea nu îl poate împiedica să îşi continue activitatea didactică şi ştiinţifică. În 1995 se căsătoreşte din nou, cu Elaine Mason.

În data de 20 aprilie 2009, Universitatea Cambridge a declarat că Hawking este „foarte bolnav”, şi a fost internat la spitalul Addenbrooke. A două zi s-a declarat că starea lui este stabilă, dar pentru observaţie şi o recuperare integrală, este în continuare ţinut la spital.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net