Şocant! A întreţinut relaţii sexuale cu fiul său de 16 ani, dar consideră că nu a făcut incest

Ultima actualizare:

    Cei doi s-au reîntâlnit pe Facebook
Cei doi s-au reîntâlnit pe Facebook

Chiar dacă întreţinut relaţii sexuale cu fiul ei Mistie Atkinson, o femeie din SUA susţine că nu a făcut nimic rău iar acest lucru este perfect normal în unele situaţii.

Ea şi-a exprimat dezacordul faţă de arestarea ei într-o scrisoare trimisă instanţei în care explică atracţia puternică faţă de fiul său prin faptul că cei doi s-au regăsit după 15 ani.

"Consider că nu ar trebui să fiu acuzată de incest pentru că există ceva numit atracţie genetică, un fenomen foarte puternic ce apare la 50 la sută dintre persoanele care se reunesc cu o rudă pe care au pierdut-o demult", susţine Mistie Atkinson.

Se pare că aceasta şi-ar fi contactat fiul pe reţeaua de socializare Facebook. "L-a contactat anul trecut prin Facebook şi i-a trimis acestuia mesaje nepotrivite".

Relaţia sexuală a celor doi a fost descoperită după ce rudele băiatului au raportat Poliţiei mesajele inadecvate raportului mamă-copil ale lui Mistie Atkinson către fiul său.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
marcel ciolacu si gabriela firea. foto mediafax
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net